Cei mai bun pedagogi al anului vor fi premiaţi cu 20 mii de lei

Guvernul a majorat până la 20 mii de lei premiul care va fi acordat celor mai buni pedagogi ai anului, operând, în şedinţa de joi, 19 aprilie, modificări la hotărârea cu privire la organizarea concursului republican. Concursul "Pedagogul anului", organizat de Ministerul Educaţiei, Tineretului si Sportului (METS) s-a desfăşurat în perioada 15 februarie - 15 aprilie. Câştigătorii etapelor regionale vor beneficia de premii în valoare de câte 1000 de lei, iar deţinătorii titlurilor „Educatorul anului”, „Învăţătorul anului” şi „Profesorul anului” vor primi câte 20 mii lei. Anterior, valoarea premiului era de cinci mii de lei. Pe lângă titluri şi premii băneşti, câştigătorii concursului vor primi gradul didactic superior celui pe care îl deţin. Acest concurs este organizat cu scopul de a stimula activitatea creativa a pedagogilor, precum şi pentru a spori prestigiul profesiei. Tradiţional, concursul se desfăşoară în trei etape: etapa locală, organizată de instituţiile de învăţământ în lunile octombrie şi noiembrie; cea raională sau municipală, care se organizează de direcţia de învăţământ respectivă în lunile decembrie şi ianuarie; şi etapa naţională, organizată de METS în perioada februarie-aprilie a fiecărui an şcolar. Pedagogii au prezentat comisiei de concurs oferta de participare, un eseu la tema "Portretul profesorului ideal", oferta pentru realizarea unei lecţii etc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.