Cehia și Moldova au semnat memorandumuri în domeniile agriculturii și dezvoltării regionale

Agenția Cehă pentru Dezvoltare a semnat două memorandumuri cu autoritățile de la Chișinău în domeniile agriculturii ecologice și dezvoltării regionale. Memorandumurile au fost semnate vineri, 10 iunie, în cadrul vizitei oficiale a premierului ceh, Bohuslav Sobotka, la Chișinău. Acestea  prevăd inițierea proiectelor și facilitarea implementării normelor europene pentru dezvoltarea celor două domenii, transmite IPN.

Memorandumul privind dezvoltarea agriculturii ecologice a fost semnat de viceministrul agriculturii și industriei alimentare, Iurie Ușurelu și directorul Agenției Cehe pentru Dezvoltare, Michal Kaplan. Documentul prevede facilitarea implementării normelor europene în domeniul agriculturii ecologice prin consolidarea cooperării. Astfel, părțile și-au exprimat angajamentul de a susține promovarea valorilor și a principiilor de cooperare eficientă.

Potrivit unui comunicat de presă al MAIA, cooperarea urmează a fi dezvoltată prin proiectarea unor noi intervenții comune bazate pe rezultatele și sugestiile studiilor de fezabilitate și sondaje. Este vorba și despre alocarea de experți, consilieri și alți specialiști în Moldova pentru furnizarea de expertiză în domeniile de interes reciproc,  planificarea unor evenimente comune. Cooperarea mai prevede și furnizarea de echipamente, materiale, bunuri și servicii necesare pentru implementarea cu succes a intervențiilor de cooperare pentru dezvoltare în Moldova. La fel, prevede elaborarea unor inițiative comune, proiecte și realizarea unor studii menite să contribuie la realizarea obiectivelor Memorandumului de înțelegere.

Al doilea Memorandum de înțelegere a fost semnat între Agenția Cehă pentru Dezvoltare și Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor. Potrivit ununui comunicat de presă al Ministerului, documentul prevede că părțile vor promova proiecte comune pentru a sprijini ministerul în eforturile sale de a realiza reformele structurale necesare și în vederea distribuirii și transferului de cunoștințe în domeniu.

În acest context, în a doua jumătate a anului 2016 vor fi inițiate două proiecte de asistență tehnică ce prevăd facilitarea implementării normelor europene în construcții și facilitarea implementării principiilor europene în domeniul amenajării teritoriului și dezvoltării urbane.

Ministrul dezvoltării regionale, Vasile Bâtca, a precizat că în cadrul proiectului va fi elaborat Conceptul Planului de dezvoltare a teritoriului național, inclusiv vor fi elaborate Planul urbanistic general, pilot demonstrativ, pentru un raion și o municipalitate. La rândul său, directorul Agenției Cehe, Michal Kaplan, a accentuat că experții cehi vor colabora vigilent și eficient, vor furniza informații cu privire la normele europene pentru structurile de construcții care vizează amenajarea teritoriului și dezvoltarea urbană.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.