CEDO a primit în 2020 cel mai mic număr de cereri împotriva Moldovei, CRJM

În 2020, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a primit cel mai mic număr de cereri împotriva Republicii Moldova din ultimii 12 ani – 523, ceea ce este cu 18% mai puțin decât în anul 2019. Totuși, raportat la populaţia ţării, numărul cererilor depuse este foarte mare. La acest capitol, în anul 2020, Moldova se afla pe locul 9 din cele 47 de ţări membre ale Consiliului Europei. Moldovenii s-au adresat la CEDO de trei ori mai des decât media europeană. La 31 decembrie 2020, 1054 de cereri depuse de reclamanți din Republica Moldova încă aşteptau să fie examinate. Dintre acestea, 4% au fost considerate, la prima vedere, fără șanse de succes. Respectiv, peste 95% au şanse mari de succes. Sunt date prezentate de Centrul de Resurse Juridice din Moldova, la o conferință de presă la IPN.

Daniel Goinic, consilier juridic CRJM, a constatat că, având în vedere faptul că încrederea în justiție nu s-a schimbat simțitor în 2020, comparativ cu anii 2018-2019, această scădere a numărului de cereri se explică prin reducerea popularității CEDO în rândul populației, dar a influențat și situația pandemică. Din 1998, până la 31 decembrie 2020, CEDO a înregistrat peste 15 300 de cereri împotriva Moldovei. Republica Moldova, la 31 decembrie 2020, avea 473 de hotărâri în cauzele moldoveneşti, dintre care 32 – în anul 2020. „Adunând cu cele circa 1000 de cereri pendinte, în anii viitori acest număr se poate cel puţin dubla”, a atenţionat Daniel Goinic.

La nivel global, în anul 2020, CEDO a înregistrat cu 6% mai puține cereri decât în 2019. 43% din toate cererile primite au fost împotriva Turciei şi Federaţiei Ruse. Peste două treimi din cereri pendinte erau împotriva Federaţiei Ruse, Turciei, Ucrainei şi României. La acest capitol, Moldova este pe locul 10 din cele 47 de ţări membre ale Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. În 2020, CEDO a pronunţat 871 de hotărâri. Cele mai multe contra Federaţiei Ruse, Turciei şi Ucrainei. Moldova s-a plasat pe locul şapte.

Preşedinte CRJM, Vladislav Gribincea, a remarcat că numărul hotărârilor adoptate în cauzele moldovenești în 2020 este cu 41% mai mic decât în 2019. În ceea ce privește numărul total de hotărâri, Moldova devansează cu mult Germania, Spania, Portugalia sau Olanda, ţări care au aderat la CEDO cu mult timp înaintea Moldovei şi au o populaţie cu mult mai mare decât a Moldovei. „La capitolul număr de hotărâri, raportat la situaţia Republicii Moldova, per ansamblu, pe toţi anii Republica Moldova se află în top 10 ţări. Această statistică ne confirmă încă o dată că avem probabil o problemă gravă în sistemul de justiţie”, a subliniat Vladislav Gribincea.

În cele 32 de hotărâri pronunţate în 2020, CEDO a constatat 50 de violări ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului. Majoritatea se referă la activitatea judecătorilor. 15 violări se referă la dreptul la un proces echitabil. Printre cele mai importante hotărâri pronunțate în 2020, a fost evidențiată detenția arbitrară în penitenciar și maltratarea unui minor de către deținuți, dar și anularea participării Partidul Politic „Patria” la alegerile parlamentare fără probe convingătoare și în baza unor hotărâri arbitrare.

Nota analitică „Republica Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 2020” este elaborată în cadrul proiectului „Asigurarea implementării în Moldova a unor standarde mai bune în domeniul drepturilor omului”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova și susținut financiar de Ambasada Olandei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.