CEDO a condamnat Rusia în dosarul şcolilor din regiunea transnistreană

Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Rusia în dosarul şcolilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană. În cauza dată a figurat şi Republica Moldova, însă Guvernul de la Chişinău a reuşit să prezinte dovezi privind acţiunile sale de protejare a drepturilor cetăţenilor moldoveni din partea stângă a Nistrului, transmite Info-Prim Neo Sentinţa a fost pronunţată vineri, 19 octombrie, după 8 ani de la depunerea dosarului. CEDO a recunoscut violarea dreptului la educaţie în raport cu Federaţia Rusă. În acelaşi timp, înalta instanţă a stabilit că Republica Moldova nu se face vinovată de această încălcare. Viceministrul justiţiei, Vladimir Grosu, a comunicat, într-o conferinţă de presă, că Rusia se obligă să achite în termen de cel mult 3 luni prejudicii a câte 6 mii de euro tuturor celor 170 de reclamanţi şi 50 de mii de euro cheltuieli de judecată. Oficialul consideră că această hotărâre va servi drept precedent în alte cazuri de reclamare a încălcării drepturilor locuitorilor din stânga Nistrului. Vladimir Grosu a mai spus că hotărârea a fost luată cu 16 voturi pro din 17 posibile. Reclamanţii sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, care locuiesc în regiunea transnistreană. Cauzele au fost expediate în 2004 şi 2006 de către părinţi, profesori şi elevi din localităţile Râbniţa, Bender şi Grigoriopol, care au denunţat încălcări ale dreptului la educaţie, la viaţa privată, precum şi la nediscriminare. Asociaţia „Promo-LEX”, avocaţii căruia au reprezentat câţiva reclamanţi la CEDO, informează într-un comunicat de presă că totul a pornit de la faptul că auto-proclamata administraţie urmărea interzicerea utilizării alfabetului latin pentru limba română în toate domeniile vieţii publice din regiune şi a impus alfabetul chirilic pentru instituţiile de învăţământ. Potrivit „Promo-LEX”, reclamanţii au insistat ca instituţiile lor să rămână sub jurisdicţia şi programul educaţional al autorităţilor constituţionale, predarea fiind efectuată în limba română în forma ei firească, cu grafie latină. În consecinţă, au fost supuşi unor politici de lichidare prin asedierea şi blocarea şcolilor cu predare în grafie latină, precum şi acţiuni de intimidare şi persecutare, reţinere şi urmărire penală a profesorilor, ameninţări şi hărţuiri a elevilor şi părinţilor. Reprezentanţii victimelor, directorul executiv al Asociaţiei „Promo-LEX”, Ion Manole, şi avocatul Alexandru Postica, au menţionat că hotărârea este istorică având în vedere constatările care au fost făcute şi consecinţele acesteia asupra situaţiei drepturilor omului în regiune. Totodată, aceştia speră că după această hotărâre situaţia elevilor şi profesorilor se va schimba spre bine.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.