Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au revenit astăzi la hotărârea adoptată sâmbătă, 5 mai, privind constituirea secțiilor de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței CEC, pe ultima sută de metri. Totuși, membrii Comisiei nu au ajuns la un numitor comun și au amânat subiectul pentru marți, 8 iunie, începând cu ora 15.00, transmite IPN.
Dumitru Pavel, membru CEC, a propus ajustarea numărului secțiilor de votare în Federația Rusă, și anume reducerea lor, pentru că, în opinia sa, nu s-a ținut cont de numărul participanților la scrutinul precedent, înregistrarea prealabilă etc. În schimb, se cere să fie suplinite secțiile de votare în SUA și Europa.
Un alt membru CEC, Sergiu Gurduza, a propus să fie deschise 150 de secții de votare, pentru că pentru acest număr CEC a estimat cheltuielile.
Sâmbătă, 5 iunie, după mai multe discuții în contradictoriu în Comisia Electorală Centrală, nu s-au găsit suficiente voturi pentru majorarea numărului secțiilor de votare peste hotare la alegerile din 11 iulie – de la 139 la 162 de secții, așa cum prevedea un proiect de decizie prezentat de președintele CEC, Dorin Cimil. Secretarul CEC, Maxim Lebedinschi a insistat pe conservarea situației, cum a fost la ultimul scrutin, deoarece, potrivit lui, o modificare suplimentară ar putea debusola alegătorul cu privire la locul votării.
Decizia CEC a stârnit nemulțumiri printre concurenții electorali. PAS, Platforma DA, PUN, AUR şi alte partide au protestat astăzi în fața sediului CEC pentru a cere respectarea dreptului la vot în diasporă.