CEC va contesta la CSJ decizia Curții de Apel privind secțiile de vot în stânga Nistrului

Comisia Electorală Centrală va contesta cu recurs la Curtea Supremă de Justiție decizia Curții de Apel privind deschiderea unui număr nu mai mare de 12 secții de votare în regiunea transnistreană, transmite IPN.

„CEC a primit doar partea rezolutivă a deciziei Curții de Apel Chișinău, acum este analizată și cred că va fi supusă recursului, pentru a vedea și partea motivată în ceea ce constă rațiunea instanței de judecată pentru anularea în parte a hotărârii CEC ce vizează secțiile de votare în stânga Nistrului în mărime ce nu depășește 12 secții de votare. Când vom primi partea motivată, vom înțelege care au fost raționamentele Curții de Apel să anuleze în parte actul elaborat ce către CEC”, a declarat președintele CEC, Dorin Cimil, într-o conferință de presă.

Curtea de Apel Chișinău a admis integral contestația Partidului Platforma DA și a decis că numărul secțiilor de votare deschise pentru alegătorii din stânga Nistrului trebuie redus de la 41 la 12.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.