CEC: Toate birourile electorale s-au deschis regulamentar

La ora 07.00 toate birourile electorale şi-au început activitatea pentru ca cetăţenii să-şi exercite dreptul la vot în turul 2 de alegeri locale pentru cele 457 de primării în care primarul nu a fost ales la 14 iunie. În 2 birouri sunt deficienţe cu conectarea la sistemul informaţional, dar votarea continuă. Comisia Electorală Centrală a comunicat în cadrul primului briefing de presă din ziua alegerilor, că în turul 2 sunt 914 candidaţi - 706 bărbaţi şi 208 femei, transmite IPN.

Pentru turul 2 au fost tipărite aproape 2 milioane de buletine de vot. În mun. Chişinău sunt 12 suburbii, unde primarul nu a fost ales în turul 1 şi alegătorii vor vota pe 2 buletine de vot - pentru primarul general al municipiului Chişinău şi pentru cel din localitate.

În secţiile de votare unde are loc votarea repetată, în satul Ulmu, Ialoveni, şi în satul Topala, Cimişlia, sunt peste 7 mii de alegători.

Circumscripţiile cu cele mai multe primării în care primarul urmează a fi ales în turul 2 sunt raioanele Făleşti şi Floreşti. Iar în raioanele Ialoveni, Teleneşi şi Donduşeni au rămas cele mai puţine primării fără primari după primul tur.

La votare, către ora 08.00 au participat peste 2% sau aproape 40 de mii de alegători.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.