CEC susține proiectul de hotărâre care prevede testarea metodelor alternative de vot

Comisia Electorală Centrală a avizat proiectul de hotărâre pentru autorizarea testării metodei alternative – votul prin corespondență, dar și votarea în mai multe zile în cadrul unui scrutin, transmite IPN.

„Cu privire la conceptul proiectului, Comisia susține ideea creării unei platforme normative pentru identificarea și testarea metodelor alternative de vot, inclusiv ca reacție la fenomenul pandemic și cel de migrație a populației. Subsidiar, în funcție de tipul votului alternativ ce urmează a fi testat, inclusiv cel de votare în cadrul a două zile, Comisia va reglementa prevederile ce vizează noțiunile de bază ce cuprind referiri la ziua alegerilor (campania electorală,  perioada electorală, însăși ziua alegerilor), termenele de formare a organelor electorale în modul corespunzător, termenele de prezentare și verificare a listelor electorale, de desemnare a candidaților și înregistrare a acestora, termenul de tipărire a buletinelor de vot și tirajul acestora, timpul și condițiile votării”, a citat din hotărâre președintele CEC, Dorin Cimil.

Autorii proiectului, un grup de deputați din Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, precizează că inițiativa în cauză este rezultatul unui proces amplu de analiză a necesității stringente de adaptare a legislației electorale la introducerea votului alternativ, în vederea creării condițiilor optime de exercitare a votului pentru toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de numărul și locul aflării acestora.

Prin testarea metodelor alternative de vot, CEC și alte autorități competente trebuie să identifice soluții adecvate de vot la distanță, aliniind procesul de vot la rigorile de consolidare a standardelor democratice internaționale și europene.

După stabilirea eficienței metodelor alternative de vot, acestea pot fi testate și în cadrul altor tipuri de scrutin. În temeiul testării sistemului votului alternativ, Comisia Electorală Centrală, va elabora propuneri de îmbunătățire a legislației electorale.

Acum o săptămână, unul dintre autorii proiectului, deputatul Igor Munteanu, declara că, la ședința Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, proiectul „a fost obstrucționat pe motiv că costurile de implementare vor fi prea mari”. Potrivit lui, votul negativ dat de comisie se va răsfrânge nefast asupra intereselor cetățenilor, care vor fi condamnați să aștepte din nou în rânduri kilometrice în ziua alegerilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.