CEC propune introducerea rubricii „Împotriva tuturor” în buletinele de vot în turul II

Pentru a crește reprezentativitatea și a permite adoptarea unei decizii exclusiv populare, în cadrul turului doi de scrutin la alegerile pentru funcția de președinte sau primar, Comisia Electorală Centrală propune introducerea rubricii „Împotriva tuturor opțiunilor”. Alegerile vor fi declarate nule în cazul în care numărul alegătorilor care au aplicat ștampila „Votat” împotriva tuturor opțiunilor este mai mare decât numărul de voturi obținute de către candidatul care a acumulat cel mai mare număr de voturi.

„Trebuie să fie clar că majoritatea populației dintr-o anumită circumscripție sau pe țară nu este de acord cu ceea ce este propus spre alegere”, a menționat vicepreședintele CEC, Pavel Postica, în cadrul unui eveniment la care a fost prezentată Concepția de modificare a legislației electorale și conexe, transmite IPN. „Prin această propunere nouă încercăm să oferim cetățenilor, alegătorilor Republicii Moldova, dreptul de a decide dacă candidații înscriși în cursă merită să ocupe fotoliul de președinte sau de primar”, a explicat Pavel Postica.

CEC așteaptă reacții la propunerile pe care le va publica în zilele următoare, respectând rigorile transparenței procesului decizional. „Vom colecta sugestiile, comentariile, propunerile pe marginea viziunii CEC-ului până la mijlocul lunii martie. După aceea vom analiza, vom sistematiza toate intervențiile și propunerile din partea subiecților interesați, în așa fel încât să adoptăm într-o ședință a CEC un document închegat, care să fie transmis, potrivit regulilor tehnicii legislative mai departe către factorii de decizie”, a menționat Angelica Caraman, președinta CEC.

Videoconferința cu genericul: „Concepția de modificare a legislației electorale și conexe”, organizată de CEC şi Promo-LEX, a fost prilejuită de Ziua internațională a alegerilor, marcată în prima zi de joi a lunii februarie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE