CEC îndeamnă partidele politice şi presa să semneze Codul de conduită pentru campania electorală

Comisia Electorală Centrală (CEC) îndeamnă partidele politice şi presa să semneze Codul de conduită privind desfăşurarea şi reflectarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 2009. Primele 13 partide şi 15 instituţii media, printre care şi Info-Prim Neo, au semnat vineri, 23 ianuarie, documentul, imediat după prezentarea acestuia la CEC. „În această campanie electorală vom merge pe ideea demonstrării cât de buni suntem noi, cei din AMN, şi nu cât de răi sunt alţii”, a spus după semnare prim-vicepreşedintele partidului Alianţa Moldova Noastră (AMN), Veaceslav Untilă. „Manifestăm, oarecum, îngrijorări că acest cod nu va fi respectat”, a mai spus Veaceslav Untilă. Ion Cebanu, membru al Biroului permanent al Partidului Liberal (PL), a spus că a semnat, deoarece „PL întotdeauna o să pledeze pentru orice acţiune a CEC”. „Această convenţie, însă, are mai mult un caracter simbolic, care impune concurenţii electorali să nu iasă din cadrul legal şi atât”, a precizat acesta. „Ne asumăm angajamentul să participăm la această campanie electorală cu un mesaj constructiv. Nu ne vom ridica la practica din RM ce ţine de atacul la persoană, urmează ca şi alţi concurenţi să-şi asume responsabilitatea de a face acest lucru”, a comentat liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM), Vlad Filat, care, de asemenea, s-a arătat sceptic privind respectarea Codului de conduită. Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Vitalia Pavlicenco, care a manifestat aceleaşi îngrijorări, nu a semnat documentul. „CEC, având pretenţia că respectă Codul electoral, a elaborat acest cod de conduită ca să creeze, de fapt, aparenţa că în RM pot avea loc alegeri libere, democratice. Însă, sub regim comunist, unde totul este oprimat, nu pot fi în general alegeri libere”, a spus aceasta. „Partidele care au semnat codul, o fac mai mult pentru imagine, pentru a demonstra că sunt buni, dar până la urmă vor avea marea dezamăgire că au făcut o greşeală şi îl vor încălca în mod evident, pentru că vor fi forţaţi să dea replici murdăriilor pe care le vor turna în capul acestora partidele coaliţiei roş-oranj”, a mai spus liderul PNL. Potrivit vicepreşedintelui CEC, Renata Lapti, faţă de anul 2007, în acest an interesul presei pentru acest cod este mult mai mare. „Fiecare este liber să decidă dacă semnează sau nu”, a mai spus aceasta. Codul de conduită poate fi semnat de partide politice şi instituţii media, inclusiv în campania electorală. În cazul în care o parte semnatară încalcă principiile stipulate în document, o pătrime dintre semnarari pot solicita sancţionarea acesteia. Din 28 de partide înregistrate la Ministerul Justiţiei, au semnat documentul 13: AMN, Partidul Republican din Moldova, Partidul Ecologist „Alianţa Verde”, Partidul Dezvoltării Spirituale „Moldova Unită”, Partidul Social Democrat, PLDM, Partidul Democrat, Partidul Comuniştilor, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova „Patria-Родина”, Mişcarea Profesioniştilor „Speranţa-Надежда”, PL, PP Partidul „Uniunea Centristă din Moldova”, Partidul Popular Creştin Democrat. Printre instituţiile media semnatare este şi postul de televiziune Moldova 1.
  • ion cebanu despre codul de conduita.mp3
  •     0
  • vlad filat despre angajamentele pldm in camapania electorala.mp3
  •     0
  • vitalia pavlicenco spune ca prin intermediul codului de conduita cec incearca sa pastreaza aparentele.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.