Comisia Electorală Centrală cheamă concurenții și instituțiile mass-media să desfășoare o campanie electorală în strictă conformitate cu prevederile legislației electorale. De corectitudinea comportamentului fiecărui subiect electoral implicat în organizarea și desfășurarea alegerilor depinde rezultatul acestora care, de altfel, reflectă voința alegătorilor, se menționează într-un comunicat de presă al instituției, citat de IPN.
Astăzi, 14 februarie, începe oficial campania electorală pentru alegerile parlamentare noi din 15 martie, în Circumscripția electorală uninominală numărul 38, municipiul Hâncești. Campania electorală este perioada de activitate care se desfășoară cu scopul de a-i determina pe alegători să-și exprime voturile pentru alegerea unui sau altui concurent electoral.
Potrivit Codului Electoral, cetățenii Republicii Moldova, partidele și alte organizații social-politice, blocurile electorale, candidații și persoanele de încredere ale candidaților au dreptul să supună discuțiilor libere programele electorale ale concurenților electorali și să facă agitație electorală. Agitația poate fi făcută în cadrul adunărilor, mitingurilor, întâlnirilor cu alegătorii, prin intermediul mass-media, expunerea de afișe electorale etc.
CEC cheamă la desfășurarea unei campanii electorale în condiții de concurență egală, cu informarea obiectivă a alegătorilor asupra proceselor electorale, cu respectarea demnității participanților în proces, într-un climat de încredere și respect reciproc.