CEC face precizări în legătură cu posibilităţile studenţilor de a-şi exercita dreptul la vot

Studenţii care au viză temporară de şedere în cămin, vor putea vota doar la secţia de votare corespunzătoare adresei căminului respectiv. Pentru a vota în altă parte, inclusiv la domiciliul permanent, studenţii trebuie să depună o declaraţie, până la 26 iunie inclusiv, la organul Administraţiei Publice Locale din localitatea în care doresc să voteze, precizează Comisia Electorală Centrală (CEC) într-un comunicat citat de Info-Prim Neo. „Declaraţia se depune personal de către solicitant odată cu prezentarea buletinului de identitate şi a fişei de însoţire în original şi în copie”, se spune în comunicat. După depunerea declaraţiei, persoanele vor fi înscrise în lista electorală de bază a secţie de votare în care solicită să voteze. Dacă reşedinţa temporară în cămin expiră până la data alegerilor parlamentare, atunci ei votează la domiciliul permanent. În cazul, în care studenţii nu reuşesc să-şi declare locul nou de şedere, ei pot să se adreseze la biroul electoral al secţiei de votare în raza căreia ei au reşedinţa actuală pentru a-şi lua un certificat pentru drept de vot, care le va permite să voteze în oricare altă secţie de votare. Această procedură va fi valabilă în perioada 14-28 iulie curent. În baza certificatului pentru drept de vot, în ziua votării, cetăţenii se vor putea înscrie în lista suplimentară, iar certificatul va rămâne la biroul secţiei de votare, fiind anexat la lista suplimentară. Declaraţiile depuse anterior pentru alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 nu sînt valabile, deoarece acest document este de o singură folosinţă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.