CEC din Transnistria a anunţat rezultatele „alegerilor” din regiune
Actualul lider separatist de la Tiraspol a acumulat 82,4% din sufragii la alegerile prezidenţiale nerecunoscute din stânga Nistrului. În aceste condiţii, turul doi de scrutin nu va avea loc.
Potrivit Comisiei electorale centrale din Transnistria, Smirnov este urmat de reprezentantul comuniştilor din regiune – Nadejda Bondarenko, care a fost votată de circa 8% din numărul total de alegători. Andrei Safonov, redactorul cotidianului „Novaia Gazeta”, a acumulat aproape 4% de voturi, iar antreprenorul din Bender, deputat în aşa-numitul soviet suprem Piotr Tomailî – 2%. Împotriva tuturor au votat 1,6% din participanţii la vot.
În total la alegeri au participat 257.767 persoane, ceea ce reprezintă peste 66% din numărul total de alegători. Peste 4,5 mii de buletine au fost declarate nevalabile.
Autoritatea electorală nerecunoscută din regiune va anunţa rezultatele finale ale aşa-zisului scrutin la 15 decembrie.
Chişinăul şi comunitatea internaţională au anunţat că nu vor recunoaşte rezultatele alegerilor, oricare ar fi ele. Pe de altă parte, oficiali ruşi au declarat că acestea vor fi recunoscute.