CEC: Către ora 08.30, peste 70 de mii de cetățeni au votat

Potrivit tabelului online al Comisiei Electorale Centrale, către ora 08.30, numărul cetățenilor participanți la alegeri era de peste 70 de mii sau 2,60% din numărul total al alegătorilor, transmite IPN.

Comisia Electorală Centrală prezintă în regim online mersul votării atât pe circumscripția națională, cât și pe cele uninominale pe site-ul instituției și pe pagina de Facebook.

Potrivit Alinei Russu, președinta CEC, cetățenii de pe teritoriul Republicii Moldova, pot vota în baza buletinelor de identitate valabile. Cetățenii din diasporă – în baza pașaportului valabil. Se interzice fotografierea buletinelor în cabinele de vot și a listelor electorale. Filmarea procesului de votare se permite doar cu acordul președintelui organului electoral. La fel, se interzice scoaterea din secția de votare a buletinului de vot eliberat alegătorului. Este interzisă și agitația electorală în interiorul secției de votare sau la intrarea în secție.

Moldovenii din diasporă pot accesa de pe pagina voteaza.md rubrica diaspora.voteaza.md, unde se pot informa despre cele mai apropriate secții de votare, traseul către ele și care este mai mult sau mai puțin aglomerată.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.