CEC a stabilit plafonul sumelor ce pot fi virate în fondul concurenţilor electorali

Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit plafonul mijloacelor financiare ce pot fi virate în fondul concurenţilor electorali pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Secretatul comisiei, Andrei Volentir, a declarat pentru IPN că suma a fost dublată comparativ cu scrutinul parlamentar precedent, din 2010.

Plafonul mijloacelor financiare pentru partidele politice, organizaţiile social-politice, blocuri electorale este de 55 de milioane de lei, pe când în 2010 această sumă era de 21 de milioane de lei. Iar pentru candidaţii independenţi plafonul este de 2 milioane de lei, ca şi în 2010.

Totodată, s-a decis cuantumul creditului fără dobândă acordat concurenţilor electorali. Pentru fiecare candidat independent această sumă reprezintă 5 mii lei, iar pentru fiecare partid politic, organizaţie social-politică, blocuri electorale – 25 de mii de lei. Andrei Volentir a menţionat că aceste credite au fost până acum inoperaţionale, deoarece procedura de luare a creditelor, stabilită de către Ministerul Finanţelor, este prea complicată şi birocrată.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.