CEC a stabilit cuantumul sumelor bugetare acordate partidelor după alegerile parlamentare

Cuantumul subvențiilor lunare pentru fiecare vot acordat partidelor politice și blocurilor electorale la alegerile parlamentare din 24 februarie anul curent a fost stabilit în mărime de 0,49 lei. Decizia a fost votată în cadrul ședinței Comisiei Electorale Centrale din 21 iunie, transmite IPN.

CEC a mai stabilit că 15 151 de lei vor fi acordați ca subvenție partidelor pentru fiecare femeie aleasă efectiv în funcția de deputat pe circumscripții uninominale și suma de 6140 de lei pentru fiecare tânăr ales.

Suma totală a banilor acordați Comisiei Electorale pentru subvenționarea partidelor politice este de 40 de milioane de lei.

Din totalul subvențiilor, 40% revin partidelor politice proporțional cu rezultatele obținute în alegerile parlamentare și alte 40% din suma alocată se oferă partidelor politice proporțional cu rezultatele obținute la alegerile locale generale. Alte 10% revin partidelor care respectă cota de cel puțin 40% de candidați femei din numărul total de candidați înaintați în toate circumscripțiile uninominale, 5% revin partidelor proporțional cu numărul de femei alese efectiv în funcția de deputat în Parlament pe circumscripții uninominale și alte 5%, partidelor politice proporțional cu numărul de tineri aleși în cadrul alegerilor parlamentare și locale.

Subvențiile alocate de la bugetul de stat vor ajunge în conturile bancare deschise în acest scop de către partidele politice și vor fi transferate lunar.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE