Comisia Electorală Centrală a stabilit cuantumul subvențiilor de la bugetul de stat acordate pentru două luni ale anului 2019 partidelor politice conform performanțelor obținute la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 și pentru șase luni conform performanțelor obținute la alegerile locale generale din 14 iunie 2015. Cuantumul subvenției lunare pentru fiecare vot valabil exprimat acordat partidelor politice în cadrul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 este de 0,88 lei, iar pentru fiecare vot valabil exprimat la alegerile locale generale din 14 iunie 2015 este de 0,37 lei, transmite IPN.
Cuantumul subvențiilor pentru celelalte zece luni ale anului se vor stabili conform performanțelor obținute la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 și pentru alte șase luni conform performanțelor la alegerile locale generale din iunie 2019.
Cuantumul subvențiilor se distribuie astfel: 40% – în conformitate cu performanțele obținute în alegerile parlamentare; 40% – în urma analizei performanțelor obținute în alegerile locale generale; 10% – pentru respectarea cotei de cel puțin 40% de candidați femei din numărul total al candidaților înaintați în circumscripțiile uninominale în alegerile parlamentare. La fel, 5% – se acordă în conformitate cu numărul de femei alese efectiv în funcția de deputat pe circumscripții uninominale și 5% – conform numărului de tineri aleși efectiv în cadrul alegerilor parlamentare și locale generale.
De la bugetul de stat, Comisiei Electorale Centrale i-a fost alocată pentru finanțarea partidelor politice suma de 40 de milioane de lei. Subvențiile alocate de la bugetul de stat vor fi virate în conturile bancare, special create în acest sens, deschise de către partidele politice. Subvențiile se transferă partidelor politice lunar.
Potrivit hotărârii CEC, 19 partide vor primi subvenții pentru două luni în conformitate cu rezultatele obținute la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, suma alocată fiind de aproape 2,5 milioane de lei. Totodată, 22 de partide vor primi subvenții pentru șase luni în conformitate cu rezultatele obținute la alegerile locale generale din iunie 2015, suma alocată fiind de aproape 7,3 milioane de lei.