CEC a respins înregistrarea grupurilor de inițiativă din partea lui Alexandr Kalinin și Ion Costaș

Cererile de înregistrare a grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de președinte al Republicii Moldova, Alexandr Kalinin și Ion Costaș, desemnați de adunarea cetățenilor, au fost respinse de către Comisia Electorală Centrală (CEC), pe motiv că procedura de desemnare a candidatului la funcția de președinte al țării și constituirea grupului de inițiativă nu au fost realizate cu respectarea cerințelor legale stabilite în acest sens, transmite IPN.

Totodată, CEC a înregistrat alte șapte grupuri de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de președinte al Republicii Moldova. Este vorba despre grupurile de inițiativă din partea: Partidului Liberal Democrat (PLDM), în vederea susținerii candidatului Tudor Deliu; Partidului Politic Partidul Nostru (PN), pentru susținerea candidatului Renato Usatîi; Platformei DA, în vederea susținerii candidatului Andrei Năstase; Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), pentru susținerea candidatei Maia Sandu; Partidului Politic Pro Moldova, în susținerea candidatului Adrian Candu; Partidului Unității Naționale (PUN), în susținerea lui Octavian Țîcu și din partea Blocului Electoral Unirea, în susținerea candidatului Dorin Chirtoacă.

Tot astăzi, CEC a eliberat membrilor grupurilor de inițiativă legitimații și liste de subscripție în vederea colectării semnăturilor pentru susținerea candidaților la funcția de președinte al Republicii Moldova. Grupurile de inițiativă vor colecta semnături până la data de 1 octombrie 2020.

Conform prevederilor Codului Electoral, grupul de inițiativă pentru susținerea candidatului se constituie din cel puțin 25 de persoane și cel mult o sută de persoane cu drept de vot. Grupul se formează în urma unei adunări, la care se susține candidatul la funcția de președinte al Republicii Moldova, se alege conducătorul grupului și se aprobă lista membrilor acestuia. Grupul de inițiativă poate susține doar un singur candidat la funcția de președinte. Membrii unui grup de inițiativă nu pot fi în același timp și membri ai altui grup de inițiativă. Fiecare concurent electoral poate face agitație electorală doar din momentul în care este înregistrat de CEC.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE