CEC a respins contestaţiile a doi concurenţi electorali
Comisia Electorală Centrală a respins contestaţiile depuse de Partidul Comuniştilor (PCRM) şi Alianţa „Moldova Noastră” (AMN) prin care formaţiunile solicitau sancţionarea IPNA Compania „Teleradio-Moldova”, transmite Info-Prim Neo.
Reprezentul PCRM la CEC, Sergiu Sârbu a solicitat sancţionarea companiei publice a audiovizualului pe motiv că în perioada 8-19 februarie postul TV „Moldova 1” ar fi favorizat AMN, oferindu-i mai mult timp de emisie decât altor concurenţi electorali. CEC a respins solicitarea invocând că materialele video prezentate drept probă nu au demonstrat că s-ar fi comis încălcări.
În contestaţia depusă de AMN împotriva postului „Moldova 1” se spune că la 2 martie, în cadrul emisiunii de ştiri „Mesager” au fost difuzate reportaje cu imagini de la şedinţa Consiliului Suprem de Securitate în care apar candidaţii PCRM la funcţia de deputat Vladimir Voronin (preşedintele RM) şi Andrei Stratan (ministrul afacerilor externe şi integrării europene). O acuzaţie similară a fost adresată şi către compania de televiziune „NIT”.
Membrii CEC au stabilit că „în cadrul acestor emisiuni nu se arată interviuri sau declaraţii ale persoanelor cu înalte funcţii de răspundere prin care să se comunice informaţii din domeniul lor de activitate”.