CEC a refuzat înregistrarea candidaților Partidului Șor la alegerile parlamentare

Candidații la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, pentru circumscripția națională, din partea Partidului Șor nu au fost înregistrați la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Decizia de înregistrare nu a întrunit numărul suficient de voturi din partea membrilor Comisiei Electorale Centrale (CEC) în ședința de joi, 3 ianuarie, transmite IPN.

Motivele invocate de către CEC sunt nerespectarea procedurilor statutare în ceea ce privește desemnarea și aprobarea listei candidaților, fiind înregistrate abateri privind atribuțiile președintelui partidului.

Membrul CEC, Vasile Gafton, a menționat că, potrivit normelor, președintele partidului aprobă, semnează și prezintă organelor electorale lista candidaților, dar în cazul listei depuse la CEC, aceasta nu este semnată de președinte.

Formațiunea poate elimina neregulile până pe 24 ianuarie, perioadă în care sunt depuse actele de înregistrare la alegeri către CEC.  Membrii CEC au propus reexaminarea dosarului la ședința următoare a Comisiei, dacă vor fi înlăturate neconformitățile

Partidul Șor a depus actele pentru înregistrare pe 27 decembrie. Pe listă se regăsesc 51 de candidați. Potrivit reprezentanților Partidului Șor, lista de candidați a fost întocmită cu respectarea cotei minime de 40% de reprezentare a sexelor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.