CEC a aprobat tipărirea suplimentară a listelor de subscripţie pentru colectarea semnăturilor pentru referendumul republican

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în cadrul şedinţei din 8 aprilie o decizie care prevede tipărirea suplimentară a 10 mii de exemplare de liste de subscripţie pentru colectarea semnăturilor pentru referendumul republican constituţional, transmite Info-Prim Neo. Anterior, în momentul înregistrării propunerii grupului de iniţiativă de a organiza un referendum republican constituţional, CEC a aprobat decizia de a tipări opt mii de exemplare de liste pentru colectarea semnăturilor, dintre care şase mii în limba română şi două mii în limba rusă. Pe 2 aprilie, la CEC a fost înaintată o solicitare din partea preşedintelui biroului executiv al grupului de iniţiativă pentru organizarea referendumului republican constituţional, Vladimir Filat, prin care se cere să mai fie tipărite încă 10 mii de liste de subscripţie. Potrivit membrilor CEC, Vladimir Filat susţine că cele opt mii de liste tipărite anterior nu sunt suficiente pentru implicarea tuturor membrilor grupului de iniţiativă în colectarea semnăturilor. În conformitate cu prevederile Codului Electoral, CEC trebuie să accepte o astfel de solicitare în vederea asigurării bunei desfăşurări a colectării semnăturilor pentru organizarea referendumului republican constituţional. Fiecare listă conţine 30 de semnături. Astfel, prin aprobarea deciziei din 8 aprilie, CEC va tipări 10 mii de exemplare de liste de subscripţie, ceea ce constituie încă 300 de mii de semnături pe care le va putea colecta grupul de iniţiativă pentru organizarea referendumului republican constituţional. Conform Codului electoral, pentru iniţierea referendumului republican este nevoie de cel puţin 200 000 de semnături ale cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot. Conform deciziei aprobate de CEC la 18 martie, colectarea semnăturilor se desfăşoară în perioada 24 martie – 23 iunie. CEC a aprobat pe18 martie înregistrarea grupului de iniţiativă al cetăţenilor pentru iniţierea referendumului republican privind modificarea Constituţiei Republicii Moldova. La 23 februarie curent, Partidul Liberal Democrat (PLDM) a format un grup de iniţiativă pentru desfăşurarea unui referendum republican în vederea modificării modului de alegere a preşedintelui R. Moldova şi a deputaţilor în Parlament. PLDM propune modificarea Constituţiei, astfel ca Preşedintele R. Moldova să fie ales prin vot direct de către populaţie şi nu de către Parlament, conform prevederilor actuale. De asemenea, formaţiunea propune introducerea sistemului electoral mixt, astfel ca 51 de deputaţi să fie aleşi într-o singură circumscripţie electorală naţională (aşa cum sunt aleşi în prezent), iar 50 de deputaţi în circumscripţii uninominale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.