CEC a adoptat o hotărâre privind organizarea întâlnirilor electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) a adoptat o hotărâre privind condiţiile de organizare a întâlnirilor electorale în campania pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie, transmite IPN. Proiectul a fost propus de către preşedintele CEC, Iurie Ciocan, care i-a argumentat necesitatea inclusiv prin faptul că mai mulţi concurenţi electorali au sesizat autoritatea electorală că nu au fost protejaţi de poliţişti în cazul unor incidente.

Concurenţii electorali vor trebuie să informeze în prealabil administraţia publică locală despre intenţia de a organiza o întâlnire electorală, dar fără a avea nevoie de orice tip de accept.  „De asemenea, concurenţii electorali trebuie să anunţe din timp organele de menţinere a ordinii publice, deoarece ne-am pomenit că în unele cazuri poliţia nu a fost informată”, a subliniat preşedintele CEC.

Hotărârea CEC prevede că doi sau mai mulţi concurenţi electorali nu vor organiza şi desfăşura concomitent evenimente electorale în acelaşi loc. Întâlnirile electorale desfăşurate în incinta unor instituţii publice trebuie să aibă loc în afara programului de activitate, iar participarea la întrunirile electorale este benevolă.

Până acum, niciun alt act normativ nu stabilea detaliat cum sunt organizate întrunirile electorale. Această hotărâre va fi remisă concurenţilor electorali şi administraţiilor publice locale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.