{Analiză Info-Prim Neo} Prin condamnarea regimului totalitar comunist şi interzicerea simbolurilor acestuia, Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) a făcut, poate, cel mai clar şi hotărât gest politic de când se află la guvernare, dar a provocat şi cele mai mari riscuri. Aceste riscuri pot costa nu doar cariera politică pentru multe decenii înainte a tuturor formaţiunilor constituante, inclusiv a liderilor acestora, ci, mai întâi, cursul actual şi perspectiva de dezvoltare a Republicii Moldova, dacă acestea acum există cu adevărat. Este vorba de perspectiva de constituire a acestui spaţiu geografic în calitate de stat şi societate, pe care o oferă, teoretic, deocamdată, procesul de integrare europeană. Riscul cel mare poate veni prin deturnarea orientării actuale spre Europa, iar decizia recentă a AIE îl poate face real, dacă nu va fi urmată de alte acţiuni, favorabile populaţiei ţării. Acţiuni multe, reale, rapide, sesizabile de îmbunătăţire a vieţii cetăţenilor ei. În acest context, decizia majorităţii parlamentare de joia trecută urmează a fi examinată în câteva dimensiuni. [Elemente de anihilare politică reciprocă] Din punct de vedere tactic, adoptarea deciziei de condamnare a regimului totalitar comunist şi, în special, interzicerea simbolurilor acestuia, face parte dintr-un şir lung de acţiuni ale clasei politice moldoveneşti care urmăreşte lichidarea reciprocă a anumitor segmente politice, în anumite perioade de timp. „Aveţi obraz, acesta este un proiect de eliminare a noastră din câmpul electoral”, s-a adresat deputaţilor AIE liderul Partidului Comuniştilor (PCRM), Vladimir Voronin, care, de regulă, lasă pentru alţi colegi ai săi de fracţiune rolul de purtători ai mesajelor comuniste în Parlament. Reacţie asemănătoare a avut şi liderul grupului socialist în Legislativ, Igor Dodon, care a acuzat majoritatea parlamentară de utilizare a metodelor nedemocratice în lupta cu opoziţia. Dar şi Voronin, şi Dodon, şi mulţi alţi politicieni şi analişti, nu au ţinut sau nu au vrut să ţină cont că AIE, iarăşi, din punct de vedere tactic, doar a aplicat Partidului Comuniştilor o lovitură de răspuns la campania masivă şi agresivă, cu implicarea maselor largi de oameni, prin care a urmărit desfiinţarea reală a coaliţiei de guvernământ sub motivul pe care l-a calificat drept „uzurpare a puterii”. Chiar dacă a revenit în Parlament, Vladimir Voronin şi toţi fruntaşi comunişti fără excepţie au reiterat, ori de câte ori au avut ocazia, că AIE nu-şi va duce mandatul până la capăt, sub presiunea acţiunilor organizate de PCRM. Gândul rău pe care PCRM îl poartă pentru AIE şi componentele acesteia, a răbufnit la suprafaţă, în modul cel mai firesc, imediat după votarea deciziei privind condamnarea regimului totalitar comunist. „Stejarul de pe simbolul PLDM trebuie tăiat, iar omuleţii de pe simbolul PL trebuie lichidaţi”, a declarat presei Voronin, şi el nu a putut fi suspectat că ar folosi doar o uşoară ironie. Şi Igor Dodon a declarat deschis, în repetate rânduri, că urmăreşte scoaterea în afara carosabilului politic a actualei forţe politice, reprezentate în Parlament – Partidul Liberal. Iar cu câteva zile înainte de votul de joi, deputatul comunist Grigore Petrenco i-a numit pe deputaţii AIE „acoliţi ai ghestapoului” şi toată lumea ştie ce soartă au avut şi se urmăreşte pentru „acoliţii ghestapoului”. În aceste condiţii, AIE şi, în special, PL, autorul proiectelor legislative de condamnare a regimului şi interzicere a simbolurilor, s-au aflat în poziţie de legitimă apărare. Lovitură de răspuns a fost executată impecabil din punct de vedere al tehnologiilor politice şi în acest sens tehnologii AIE s-au dovedit discipoli buni ai tehnologilor PCRM. În particular, votul din Parlament nu a fost precedat de prea multe discuţii în interiorul AIE, cum se întâmplă de obicei, a fost aplicată cu puţin timp înainte de lăsarea cortinei sesiunii Parlamentului, nu le-a oferit comuniştilor prea mult câmp de replici şi manevre post-sesiune, inclusiv pentru că şi societatea, şi instituţiile statului intră în perioada cea mai fierbinte, dar şi cea mai lâncedă, de vacanţă etc. Principalul, însă, constă în faptul că AIE le-a găsit comuniştilor altceva „de lucru”, altă ocupaţie decât pregătirea detronării alianţei de guvernământ, eventual, cu sprijinul acţiunilor populare de masă, care urmau să revină cu amploare şi mai mare în toamnă, „în sezonul rece”. AIE nu a dorit să-şi aştepte cuminte sfârşitul, ci a iniţiat, la rândul său, acţiuni de anihilare pe măsură. {Aproape ca în bancul vechi: Două familii locuiesc sub acelaşi acoperiş. Capul uneia din familii se tot zvârcoleşte în aşternut înainte de somn. Soţia: Ce ai? Soţul: Mâine dimineaţă trebuie să întorc vecinului datoria ceea în bani şi nu-i am. Soţia: Şi de aia nu dormi? Femeia bate puternic în perete: „Auzi, vecine, bărbatul meu ţi-i dator bani şi trebuie să ţi-i întoarcă mâine? N-o să ţi-i întoarcă”. „Acuma las' să nu doarmă el...”} În limbaj tehnologic, aceasta ar putea fi numit „hărţuire politică”, sau şi mai exact, „tentativă de anihilare politică”. Anume aşa a caracterizat situaţia din interiorul clasei politice moldoveneşti actualmente „fostul”, pe atunci Reprezentantul special al UE la Chişinău, Kalman Mizsei, într-un interviu pentru Info-Prim Neo, publicat la 1 martie 2010, încă: „Provocarea critică constă în faptul că la ambele extreme ale spectrului politic oamenii se tem că cealaltă tabără le vrea anihilarea. Şi aceasta se întâmplă pe fundalul unei societăţi altminteri extrem de tolerante în Moldova. Este elementar că ceea ce trebuie să facă partidele parlamentare e să discute între ele şi să se abţină de la utilizarea unui limbaj jignitor faţă de oponenţii politici”. Evenimentele de ultimă oră demonstrează că politicienii noştri încă nu au demonstrat capacitate de a coexista în spaţiul politic public, destul de îngust, după cum este şi însăşi Republica Moldova. Rămâne să ne întrebăm, dacă această generaţie de politicieni are această capacitate? Sau facem alţii..?. [Chinurile facerii sau În căutarea identităţii] În esenţă, votul de condamnare a regimului totalitar comunist este unul purificator pentru societatea moldovenească, chiar dacă vine cu întârziere de circa 20 de ani, comparativ cu majoritatea ţărilor din spaţiul post-socialist şi o parte din ţările post-sovietice. Pare destul de relevantă afirmaţia formulată de cineva dintre analişti potrivit căruia aproape toate ţările care au condamnat regimul vechi au ajuns în Uniunea Europeană sau aproape de ea, cu condiţiile de viaţă pe care le oferă aceasta oamenilor, pe când celelalte ţări... Decizia privind regimul totalitar trebuie privită în mod obligator prin prisma constituirii societăţii moldoveneşti moderne, a căutării identităţii acesteia şi a fiecărui membru al ei în parte. Problema identitară care sfâşie societatea noastră de două decenii şi ceva nu ţine doar şi nu atât de ce naţionalitate eşti şi cum se numeşte limba pe care o vorbeşti. Ea ţine, în special, de cine eşti tu, în general, cine vrei să fii, care îţi este scara de valori morale, după care criterii defineşti Binele şi Răul etc. Nu poţi să-ţi iubeşti călăul tău sau al părinţilor, sau al buneilor tăi, chiar dacă tot el ţi-a insuflat ţie sau părinţilor, sau buneilor că ai avut o viaţă îndestulată pe vremea lui. De ce am ajuns ca şi o parte din generaţia tânără, care nu a avut de a face cu Călăul, să-l iubească... Sau să vrea înapoi, în robia egipteană?... În acest sens, votul denotă un anumit nivel de maturizare şi consolidare a clasei politice moldoveneşti, cel puţin a unei părţi semnificative din aceasta. Ce-i drept, în ansamblu, clasa noastră politică mai continuă să trăiască după legile luptei „pe viaţă şi pe moarte”, în condiţiile unei societăţi „extrem de tolerante, de altfel”, vorba lui Kalman Mizsei... [Pericole pentru Moldova] Depinde ce încărcătură a pus AIE în acest vot. Dacă s-a gândit doar la hărţuirea până la anihilare a rivalilor politici, actuala guvernare s-a expus unui pericol de proprie anihilare de care nu a mai avut până acum. Votul condamnării va fi folosit în mod obligator şi profesionist de PCRM în calitate de victimă a guvernanţilor. Or, victimele, în mod firesc, se bucură de mai mult sprijin decât guvernările. Iar aceasta înseamnă că, la viitoarele alegeri, care, în anumite condiţii, pot fi declanşate şi mai înainte de doi ani jumate, PCRM şi-ar putea atrage un nucleu şi mai mare de susţinători ca acum, respectiv, ar putea debarca AIE pe cale legală, democratică, aşa cum s-a mai întâmplat o dată în istoria recentă a Republicii Moldova. PCRM va chema oamenii pe baricade şi AIE trebuie să ofere oamenilor altceva în schimb, într-un termen foarte scurt. Acest „altceva” trebuie să facă viaţa oamenilor mai bună în termeni reali, până nu este târziu. Acest „altceva” poate fi asigurat doar prin finalizarea rapidă şi reală a reformelor, care se spune că sunt începute, în special, în domeniul combaterii corupţiei, reformei justiţiei, îmbunătăţirii mediului de afaceri etc. Cu regret, în acelaşi timp cu votul privind condamnarea regimului comunist, AIE a ratat, ba chiar a refuzat, să facă funcţională Comisia Naţională pentru Integritate, care urma să se ocupe de combaterea reală a corupţiei printre demnitari, inclusiv de la nivelele cele mai înalte. Întâmplarea sau, poate, legitatea face că în ultima noapte de lucru a Parlamentului, anume Partidul Liberal, iniţiatorul votului anticomunist, a refuzat să voteze candidatura societăţii civile la funcţia de preşedinte a Comisiei şi aceasta după ce a avut suportul PLDM şi PDM într-o chestiune atât de principială şi delicată. Astfel, şansa de începere a procesului de combatere a corupţiei a fost amânată până cel puţin la sfârşitul anului 2012, dacă nu mai mult. Cam tot cu atâta, spun experţii, este amânată ziua oferirii de către UE a regimului liberalizat de vize pentru moldoveni. Cu o zi înaintea votului anticomunist majoritatea parlamentară a votat politica bugetar-fiscală şi vamală pentru anul 2013, de prevederile căreia se arată foarte îngrijorat mediul de afaceri, inclusiv investitorii străini, inclusiv cei europeni. Guvernarea AIE menţine relaţii tensionate cu businessul pe parcursul întregii perioade de guvernare, dialogul dintre cele două părţi aducând mult cu comunicarea surdului cu mutul. Şi toate acestea pe fundalul crizei economice, secetei, majorării preţurilor, taxelor şi impozitelor. Istoria arată că, la masa critică de nemulţumiri şi frustrări economice şi sociale, oricând se găseşte un Augusto Pinochet care să-l debarcheze pe un Salvador Allende... Deşi metodele pot fi diferite... Deturnarea cursului de integrarea europeană a ţării nu este obligatorie în acest caz, dar foarte şi foarte probabilă. [Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo]