Cea mai mare captură de chihlimbar a ajuns în posesia statului, la 5 ani de la depistare

Mai bine de o tonă de pietre de chihlimbar au fost depistate și restituite statului, fiind puse la dispoziția Serviciului Fiscal de Stat. Autoritățile fiscale urmează să le expertizeze și să le treacă în folosul statului, așa cum instanța de judecată a dispus confiscarea specială a lor, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în vara lui 2015 a fost deconspirată o schemă de export ilegal a acestor pietre scumpe spre Hong Kong, China, pe cale aeriană. Dosarul penal a fost pornit de Procuratura Anticorupție. Atunci, persoanele culpabile au fost trase la răspundere penală, dar chihlimbarul nu a fost confiscat.

Ca urmare a controalelor la PCCOCS și Procuratura Anticorupție, dispuse în ianuarie 2020 de procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a fost identificat locul aflării pietrelor prețioase, acestea fiind ridicate și restituite autorității fiscale. La această etapă, are loc expertizarea capturii. Urmărirea penală continuă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.