Ce spun părinții și profesorii despre modificările în evaluarea și notarea elevilor

Modificările pe care le promovează autoritățile în evaluarea și notarea rezultatelor învățării, pe lângă veridicitate, au şi lacune, pentru că se încearcă să se plagieze sisteme educaționale europene, fără să se țină cont de realitățile din Republica Moldova. De această părere este Lucia Dima, profesoară la Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu” din capitală. Solicitată IPN să aprecieze ce impact vor avea aceste modificări, profesoara a spus că „se aplică exemple europene, dar nu se adaptează la contingentul nostru de copii, la nevoile lor, iar cerinţele profesorilor, de multe ori, rămân în aer”.

Potrivit modificărilor operate, elevii claselor a V-VIII-a care au rezultate proaste la învățătură nu vor mai rămâne repetenți. Lucia Dima spune că astăzi, dacă elevul a luat notă insuficientă, are posibilitatea să vină a doua sau a treia oară, însă nu sunt create mecanisme speciale în situația în care elevul nu-și dorește să vină a doua oară. „Eu ca profesor nu am niciu-un mijloc ca să-l determin şi atunci suntem împuşi de situaţie să oferim notă de trecere. Pe de o parte, încurajăm elevul şi îl determinăm să nu se considere incapabil, pe de altă parte, încurajăm şi ceilalţi copii că pot să nu înveţe pentru că oricum le punem note de trecere”.


Cât privește evaluarea elevilor prin descriptori (toți elevii claselor a I-IV-a, precum și, la unele discipline, elevii ciclului gimnazial și liceal), profesoara de la Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu” spune că acest lucru trezește nedumerire. Copilul este nedumerit, se apropie de profesor si întreabă: „Bine” este 7, 8 sau „Bine” este 9 sau 10? Notele sunt un reper după care părintele, copilul şi eu mă conduc. Copiii au nevoie de note ca să înţeleagă nivelul la care sunt şi situaţia care trebuie s-o parcurgă ca să evolueze. Copilul vine la şcoală ca la serviciu. Cum maturii primesc un salariu pentru munca lor, aşa şi copii au aşteptări pentru munca care au depus-o. El a făcut un subiect și aşteptă să fie remunerat”, a menționat Lucia Dima.

Olga Bîtcă, activistă şi părinte, crede că modificările promovate sunt binevenite.  „În calitate de părinte, eu ştiu sigur că anumite reguli de notare, în primul rând, nu se respectau, iar în al doilea rând, se aplicau un pic arbitrar. O notă poate fi subiectivă, aceşti descriptivi însă sunt mai numeroşi şi permit o notare pe nişte criterii mai obiective”, a comunicat  Olga Bîtcă pentru IPN. Activista precizează că pentru învăţământul mediu modificările sunt întârziate, ar fi fost bine să vină imediat după reformele făcute în învăţământul primar, pe care părinţii le-au considerat pozitive. „Acum aceste reguli mi se par mult mai potrivite, ştiind situaţia de pe teren. Pe de altă parte, dacă este o sarcină birocratică mai mare pe umerii profesorilor, trebuie să fie eliminat din volumul de hârtii pe care le au de îndeplinit”.

Repetenția a fost exclusă în premieră din învățământul general, ca urmare a mai multor modificări la Regulamentul privind evaluarea și notarea rezultatelor învățării, promovarea și absolvirea în învățământul primar și secundar. Toți elevii claselor a I-IV-a vor fi evaluați prin descriptori, iar elevii ciclului gimnazial și liceal vor fi evaluați prin descriptori la disciplinele: Educație pentru societate, Educația muzicală, Educație plastică, Educație tehnologică, Educație fizică și Dezvoltare personală. La propunerea Consiliului Național al Elevilor, a fost exclusă notarea elevilor pentru comportament la lecție, nerealizarea temei pentru acasă, lipsa caietului, manualului, rechizitelor, agendei elevului la lecție, precum și pentru absența de la ore a elevului, inclusiv în cazul absenței de la evaluări.


Regulamentul privind evaluarea și notarea rezultatelor învățării, promovarea și absolvirea în învățământul primar și secundar 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.