Cu bune, cu rele, anul 2017 ajunge la final și este momentul potrivit să facem totalurile. Cu această ocazie, IPN a adunat prin lume gânduri bune, de această dată doar bune, de la cei care iau decizii și de la cei pentru care se iau decizii. Ce a adus bun anul 2017? La această întrebare i-am provocat să răspundă pe cei care au acceptat să ne fie alături în dorința noastră de a găsi ceea ce este bun în lucrurile care ne înconjoară și în evenimentele care ne marchează. Chiar dacă de mai multe ori nu toate merg așa cum ne-am dori, câștigă omul și câștigă societatea care are capacitatea să vadă și în probleme, și în lucruri mai rele, o oportunitate în plus de implicare pentru a schimba lucrurile în bine. Pentru fiecare dintre subiectele abordate venim cu mai multe clasamente care reflectă poziția celor care le-au întocmit. Mai jos vedeți ce a adus bun 2017 în domeniul investițiilor străine.
---
Clasamentul Ministerului Economiei și Infrastructurii:
1. „Sumitomo Electric Bordnetze” SRL
„Investiții în valoare de 35 de milioane de dolari SUA, 2500 de locuri noi de muncă vor fi create” (producerea modulelor de cablaje și a dispozitivelor electrice pentru sectorul automotive).
2. „Dra Draexlmaier Automotive MLD” SRL
„Investiții în valoare de 20 de milioane de dolari SUA, 2500 de locuri noi de muncă vor fi create” (producerea de sisteme electrice pentru sectorul automotive).
3. „Gebauer&Griller” SRL
„Investiții în valoare de 15 milioane de dolari SUA, 800 de locuri noi de muncă vor fi create (producerea cablajului electric pentru sectorul automotive).
4. „Fujikura Automotive” SRL
„Investiții în valoare de 10 milioane de dolari SUA, 1500 de locuri noi de muncă vor fi create (producerea cablajelor pentru sectorul automotive).
5. „Coroplast Harness Technology” SRL
„Investiții în valoare de 10 milioane de dolari SUA, 300 de locuri noi de muncă vor fi create (asamblarea modulelor de cablaje pentru sectorul automotive)”.
Alte materiale din seria „Ce a adus bun anul 2017 în...”:
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul asigurării drepturilor persoanelor cu dizabilități. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în mass-media. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul agriculturii. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul producerii de vinuri. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în ceea ce priveşte performanţa bancară. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în justiție și statul de drept. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 pe plan literar. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în diasporă. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul integrării europene. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în procesul de reglementare transnistreană. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul protecției copiilor rămași fără îngrijire părintească. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul politicii externe. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul combaterii corupției. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în investigarea furtului miliardului. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul patrimoniului cultural şi protecţiei monumentelor. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul educației. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul turismului. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul mediului. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în cinematografie. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul transplantului de organe și țesuturi. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul voluntariatului. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 pe segmentul de tineret. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în sport. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul transportului aerian. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul stomatologiei. Campanie IPN