CCI oferă posibilităţi moderne de sporire a calificării agenţilor economici

Programul de seminare şi training-uri propus de Centrul de Formare Continuă (CFC) al Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) pe prima jumătate a anului curent conţine multe noutăţi atât pentru întreprinderile afirmate, cât şi pentru cele începătoare, notează Info-Prim Neo, cu referire la Vicoria Cotici, şefa CFC. Ea a precizat că temele au fost solicitate de agenţii economici şi vizează angajarea personalului, elaborarea proiectelor de finanţare, gestionarea proiectelor investiţionale, familiarizarea cu noutăţile legislative. Printre seminarele noi se înscriu cele la tema Managementul conflictelor, Gestionarea proprietăţii intelectuale, Medierea litigiilor comerciale, Auditul şi optimizarea business proceselor, Logistica internaţională. Pentru întreprinzătorii începători vor fi organizate seminare la tema Dezvoltarea afacerii, Planificarea vânzărilor, Motivarea personalului, Tehnici promoţionale. Seminarele şi training-urile vor fi conduse de traineri internaţionali şi de formatori naţionali care au participat la cursuri în străinătate. „Am stabilit colaborări cu mai mulţi parteneri, precum ar fi specialiştii în instruire ai organizaţiei germane Senior Experten Service, ai Centrului internaţional german pentru Migraţiune, ai Organizaţiei Mediteraniene pentru relaţii publice MECEPUS, organizaţiei germane InWent, astfel ca instruirile oferite să fie la nivelului celor europene. Este foarte important ca toţi agenţii economici să conştientizeze că succesul în afaceri este asigurat în mare măsură de iscusinţa managerilor şi de calificarea angajaţilor”, a relevat Cotici. Trainerul Tatiana Baranovshi a menţionat că în perioada de criză companiile care au investit în instruirea şi sporirea calficării persoanalului au fost mai puţin afectate, deoarece oamenii au identificat soluţii de depăşire a crizei, de lansare a unor noi produse, de restructurare a sectoarelor ce generau cheltuieli. Baranovschi a menţionat că instruirile oferite de CCI sunt foarte calificate, Camera dispune şi o bună bază de studii, precum şi de filiale în teritorii. „Desigur, astăzi există internetul, există multă literatură de specialitate la care agenţii economici apelează. Însă eu consider că instruirea, oferită de CCI nu poate fi substituită, pentru că aici au loc training-uri la care persoana, fie ea manager sau angajat al unei companii, asimilează cunoştinţe noi şi învaţă cum să le aplice”, a specificat ea. În anul 2009, CFC al CCI, creat în 2005, a organizat 25 de seminare şi training-uri, la care au participat 370 de persoane de la întrepinderile din Moldova. Principalele teme abordate au fost întocmirea contractelor, modificările şi completările apărute în legislaţia fiscală, standardele de calitate aplicate în UE, tehnici de comunicare şi negociari în afaceri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.