Biroul executiv al Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova a decis crearea unei asociaţii a organizaţiilor de sprijin pentru afaceri, nucleul căreia va fi constituit din camerele bilaterale de comerţ din Republica Moldova. Decizia are intenţia de a spori colaborarea cu partenerii săi şi a oferi servicii de dezvoltare mai eficiente întreprinderilor din Moldova, transmite IPN.
„Rolul organizaţiilor de suport pentru afaceri în contextul Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător cu UE (DCFTA) este în creştere, aceasta fiind şi una din concluziile pe care le-am făcut la Summitul Parteneriatului Estic de la Riga. Astfel am considerat necesară complementarea infrastructurii fizice şi a potenţialului uman al organizaţiilor noastre pentru a oferi suport întreprinderilor din Moldova în vederea valorificării depline a oportunităţilor deschise de DCFTA şi a creşterii competitivităţii”, a declarat preşedintele CCI, Valeriu Lazăr, citat într-un comunicat de presă al instituţiei.
Potrivit lui Valeriu Lazăr, asociaţia organizaţiilor de sprijin pentru business îşi propune să asigure o coordonare mai bună a activităţii diverselor instituţii din domeniu. „Vrem să oferim o platformă de comunicare, de coordonare a agendelor instituţiilor noastre, care uneori diferă, chiar dacă obiectivele noastre sunt identice”, a spus Lazăr. Iniţiativa este destinată în primul rând camerelor bilaterale de comerţ care deja activează în Republica Moldova, dar este deschisă şi pentru alte organizaţii de suport pentru afaceri.
Conform legislaţiei în vigoare, Camera de Comerţ şi Industrie este, din oficiu, cofondator al tuturor camerelor bilaterale, înregistrate în Republica Moldova, precum şi acreditează camerele înregistrate în alte ţări, care activează în Republica Moldova.