Asociaţia „Copil. Comunitate. Familie” împlineşte 10 ani de activitate. Preşedintele acesteia, Liliana Rotaru, spune că în 10 ani CCF Moldova a reuşit să susţină peste 1400 de copii şi familiile acestora, a întors în familii sute de copii, a dezvoltat servicii de tip familie şi a instruit specialişti în domeniul protecţiei copilului şi educaţional, transmite IPN.
„10 ani au trecut şi greu, şi uşor, erau cam aceleaşi probleme sociale”, a spus Liliana Rotaru. În opinia sa, acum este mai uşor de activat, există mai multă experienţă, au fost efectuate expertize în diferite domenii sociale şi educaţionale. De asemenea, în ultimii 5-6 ani, autorităţile centrale şi cele locale au început să avanseze reformele în domeniul protecţiei copilului şi în sistemul educaţional.
Totuşi, spune Liliana Rotaru, mai sunt multe de făcut, mai ales în probleme de migraţie. Dacă acest fenomen ar fi fost prognozat, soluţiile ar fi fost mai vizibile decât acum. Un alt domeniu care necesită atenţie este contactarea serviciilor de la ONG-uri. ONG-urile sunt mai active, aduc mai multe inovaţii în diferite domenii. Preşedintele CCF Moldova susţine că este importantă și o schimbare de mentalitate. „Dacă nu investim, nu vom putea cere nimic de la copii. Oamenii care au gândire economică trebuie să înţeleagă că proiectele sociale sunt investiţii pe termen lung, spre binele ţării şi al societăţii”, a menţionat Liliana Rotaru.
CCF Moldova este o organizaţie neguvernamentală care activează pentru a oferi copiilor posibilitatea de a creşte într-un mediu familial sigur şi protejat. Valentina Naforniţa susţine cauza copiilor defavorizaţi din Moldova, devenind din 2012 patron al organizaţiei CCF Moldova. CCF Moldova este reprezentat oficial al fundaţiei britanice Hope and Homes for Children.