Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) nu va sancţiona unii radiodifuzori, pe numele cărora a primit sesizări din partea câtorva concurenţi electorali, ci doar „le va recomanda să fie mai atenţi” în ceea ce priveşte declaraţiile cu caracter electoral puse pe post în cadrul programelor difuzate. O decizie în acest sens a fost adoptată prin consens de membrii CCA la şedinţa de sâmbătă, 21 februarie, transmite Info-Prim Neo. CCA a primit mai multe sesizări de la Alianţa „Moldova Noastră”, în care se spune că în buletinele de ştiri difuzate la posturile de televiziune NIT şi N4 au fost difuzate materiale laudative la adresa şefului statului, Vladimir Voronin, vicepremierului Igor Dodon şi preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, toţi fiind candidaţi la funcţia de deputat în Parlament pe lista PCRM. De asemenea, o altă sesizare depusă de AMN se referă la faptul că în cadrul mai multor emisiuni difuzate de Eu TV „se aduc acuzaţii nejustificate la adresa membrilor formaţiunii, astfel fiind prejudiciată imaginea partidului”. AMN a cerut retragerea licenţei de activitate a acestor posturi pe perioada campaniei electorale. Şi Partidul Poppular Creştin Democrat s-a plâns la CCA că a depistat nereguli în cadrul unui buletin de ştiri din 13 februarie difuzat la postul de televiziune Pro TV Chişinău. Membrii CCA au constatat că emisiunile au fost difuzate până la începerea campaniei electorale, iar reportajele au fost puse pe post până la înregistrarea concurenţilor electorali. „Noi nu ne implicăm în politica editorială a posturilor. În cazul în care vre-un concurent electoral se simte lezat, se poate adresa în judecată”, a spus preşedintele CCA, Gheorghe Gorincioi. „Faptul că se aduc critici sau laude la adresa cuiva este perfect legal”, a mai spus acesta, menţionând doar că radiodifuzorii au obligaţia să asigure dreptul la replică în cazul în care persoana care se simte lezată solicită acest lucru. Şi secretarul Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, prezent la şedinţă, a spus că „orice persoană fizică este în drept să facă agitaţie pro sau contra unui concurent electoral”, atât timp cât acest lucru nu este difuzat în cadrul buletinul de ştiri, ci într-o altă emisiune. Directorului general al postului Eu TV, Viorel Buzdugan a declarat că emisiunile „Media Expres”, „Scurt pe doi” şi „Epicentru” la care s-a făcut referinţă sunt „emisiuni de autor, iar opiniile expuse în cadrul acestora nu coincid neapărat cu cea a redacţiei”. „Noi respectăm legislaţia în ceea ce priveşte buletinele de ştiri şi plasarea publicităţiielectorale”, a mai spus acesta. Întrebat dacă nu consideră că astfel se încalcă Codul de conduită semnat şi de Eu TV, acesta a spus că „documentul a fost semnat în calitate de post TV, şi nu din numele autorilor acestui gen de emisiuni”. De asemenea, CCA a constatat că radiodifuzorii au făcut de fapt „mici abateri”, însă a spus că sesizările „nu sunt documente oficiale”, deoarace nu sunt semnate de persoanele care au dreptul să facă acest lucru şi de aceea CCA nu este obligat să ia în calcul solicitările semnatarilor. Astfel, cei vizaţi vor fi informaţi despre „recomandare” prin intermediul unui comunicat de presă, iar semnatarilor sesizărilor le vor fi expediate scrisori. Pe de altă parte, membrul CCA Ludmila Vasilache, a spus că „există nişte semnale, la care trebuie luată o atitudine”. „Nu suntem orbi. Am impresia că le căutăm scuze radiodifuzorilor”, a spus aceasta, menţionând că „pluralism de opinii există, dar numai între radiodifuzori”. „Un post de televiziune prezintă mai mult pe cineva, altul pe altcineva – acesta este pluralismul de opinii”, a spus Vasilache. La propunerea acesteia CCA se va autosesiza şi va efectu o monitorizare la capitolul pluralism.