CCA este un garant al interesului public, dar nu politic în domeniul audiovizualului, afirmă preşedintele instituţiei

„Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) este un garant al interesului public, dar nu politic în domeniul audiovizualului”, a declarat preşedintele CCA, Gheroghe Gorincioi, marţi, 8 iulie, în cadrul unei conferinţe de presă, în care a fost făcut public raportul de activitate al instituţiei pentru anul 2007, transmite Info-Prim Neo. „Desigur, în audiovizual se intersectează importante interese economice şi politice şi, în acest context, există tentative din partea unor forţe politice, a unor agenţi economici, radiodifuzori, distribuitori de servicii de a influenţa într-un mod sau altul eventualele decizii ale CCA”, a menţionat Gheorghe Gorincioi. Potrivit lui, toate deciziile CCA sunt luate în mod public şi în spirit democratic, fiecare membru având posibilitatea să-şi exprime poziţia şi punctul de vedere. Gorincioi a evidenţiat că toate concursurile pentru eliberarea frecvenţelor radiodifuzorilor sunt organizate în strictă conformitate cu Codul audiovizualului. „Desigur, ca şi în activitatea altor organe, nu poate lipsi factorul uman subiectiv, dar noi ne străduim ca aceste decizii să fie în interesul radiodifuzorilor, audiovizualului autohton şi în conformitate cu legislaţia R. Moldova”, a motivat preşedintele CCA. El a mai menţionat că deciziile CCA nu pot fi prognozate şi că nu cunoaşte exemple de influenţe politice asupra adoptării unor decizii de către CCA. Potrivit lui Gheorghe Gorincioi, CCA a primit aprecieri pentru activitatea din 2007 din partea societăţii civile. Este vorba de 11 organizaţii media adunate sub egida Asociaţiei Presei Electronice (APEL). Totodată, organizaţiile au sesizat deficienţe în organizarea concursurilor pentru acordarea frecvenţelor, motivarea deciziilor şi prezentarea rapoartelor trimestriale de activitate. „Deşi majoritatea recomandărilor au un caracter critic, ele sunt înalt apreciate de CCA pentru că indică în mod obiectiv asupra unor lacune în activitatea CCA”, a spus Gheorghe Gorincioi. În 2007 principalele sarcini ale instituţiei au fost implementarea noului Cod al audiovizualului şi încurajarea armonizării instituţiilor audiovizualului autohton la standardele comunitare. În anul curent, CCA se pregăteşte de trecerea de la televiziunea analogică la cea digitală – un examen foarte serios pentru audiovizualul autohton, spune Gorincioi. Trecerea urmează a fi realizată în anii 2008-2015. Aceasta va permite ca fiecare raion să aibă un studio TV propriu. „Fiecare canal va putea difuza 4-8 programe şi, astfel, problema repartizării frecvenţelor va dispărea automat”, a spus preşedintele CCA. Gorincioi a mai menţionat că pentru trecerea de la televiziunea analogă la digitală sunt necesare sume considerabile, numai un aparat de decodare pentru o gospodărie costând 100 de dolari. Anterior, la 4 iulie, raportul a fost aprobat de către Parlament. Opoziţia parlamentară a criticat atunci activitatea instituţiei, acuzând că CCA rămâne în continuare un instrument politic de luptă contra tuturor mass-media neaservite guvernării comuniste. Potrivit unor deputaţi din opoziţie, CCA transformă concursul pentru acordarea frecvenţelor radio şi TV într-o farsă politică, deciziile fiind luate cu mult înainte de către reprezentanţii comuniştilor şi ai sateliţilor lor în CCA.
  • ghergoe gorincioi spune ca cca este un garant al interesului public.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.