CCA aplică amendă maximă pentru NIT

Postul de televiziune privat NIT („Noile Idei Televizate“) a fost din nou sancţionat pentru lipsa pluralismului de opinii şi lipsa imparţialităţii în buletinul de ştiri. După trei zile de monitorizare, Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a decis miercuri, 9 noiembrie, sancţionarea postului pentru a cincea oară, prin aplicarea amenzii maxime prevăzute de lege pentru această încălcare – 5400 de lei, transmite Info-Prim Neo. La şedinţa CCA din 5 noiembrie postului NIT i s-au oferit 3 zile pentru a-şi schimba politica editorială în ceea ce priveşte buletinele de ştiri. Şeful Direcţiei monitorizare, Dinu Ciocanu, a declarat că NIT nu a ţinut cont de solicitarea CCA, făcând în continuare partizanat politic direct pentru PCRM. Acţionarul NIT, Serghei Drobot, a declarat că monitorizarea postului a fost făcută neprofesionist, iar cifrele prezentate sunt false. „Nu puteţi să luaţi o decizie după un raport elaborat greşit“, a declarat Serghei Drobot membrilor CCA. În replică, preşedintele CCA, Gheorghe Gorincioi, a declarat că raportul a fost elaborat de către Direcţia monitorizare în comun cu experţi de la Consiliul Europei şi de la mai multe organizaţii neguvernamentale care monitorizează activitatea mass-media. Membrul CCA, Marian Pocaznoi, a declarat că NIT face exod de creier, dezinformează şi induce lumea în eroare. În cadrul aceleiaşi şedinţe, reprezentantul Alianţei Moldova Noastră, Dumitru Gură, a depus o contestaţie la CCA solicitând sistarea postului NIT în timpul campaniei electorale. „Acest post dezinfomează şi spune doar minciuni, nu mai putem tolera astfel de situaţie“, a spus reprezentantul AMN. Săptămâna viitoare va avea loc o altă şedinţă a CCA în care vor fi prezentate rapoarte de monitorizare a altor posturi de televiziune.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.