CCA, alarmat de situaţia radiodifuzorului public din UTA Găgăuzia

Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a autosesizat cu privire la informaţia vehiculată în mass-media, potrivit căreia Consiliul de Observatori al Companiei Publice „Gagauziya Radio Televizionu” ar fi înaintat iniţiativa de a modifica legislaţia cu privire la televiziune şi radio din Autonomia Găgăuză. CCA se declară alarmat de posibilitatea subminării principiilor democratice de funcţionare a radiodifuzorului public regional, precum şi a independenţei acestuia, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al CCA, se menţionează că propunerile Consiliului de Observatori se referă la schimbarea structurilor de conducere şi control –„controlul activităţii companiei şi a conducerii acesteia (conform principiului autocratic)” şi de a „suspenda acţiunea capitolului VI din Legea audiovizualului din UTA Găgăuzia, astfel lichidând temporar (a elimina din statele de personal toţi angajaţii) Compania Publică „Gagauziya Radio Televizionu”.

Totodată, CCA se arată îngrijorat de condiţiile de activitate ale jurnaliştilor şi ale angajaţilor „Gagauziya Radio Televizionu”, dar şi de faptul că aceştia sunt supuşi presiunilor şi ameninţărilor de natură să împiedice libera exercitare a profesiei.

Consiliul Coordonator al Audiovizualului anunţă că va solicita poziţia tuturor părţilor implicate în problemele ce vizează Compania Publică „Gagauziya Radio Televizionu” şi va monitoriza situaţia pentru a nu admite încălcarea drepturilor jurnaliştilor la libertatea de exprimare şi a drepturilor populaţiei din Găgăuzia de a avea un radiodifuzor public independent, echidistant şi democratic.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.