CCA a sancţionat trei radiodifuzori pentru faptul că nu asigură acces la informaţie persoanelor cu deficienţe de auz
Trei radiodifuzori, Teleradio Bălţi, Teleradio Găgăuzia şi TVC 21, au fost avertizaţi public marţi, 27 mai, de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) pentru faptul că nu asigură acces la informaţie persoanelor cu deficienţe de auz, transmite Info-Prim Neo.
CCA a constatat, ca rezultat al monitorizărilor efectuate, că doar posturile de televiziune Moldova 1 şi NIT respectă întocmai rigorile Codului audiovizualului, asigurând traducerea mimico-gestuală a buletinelor de ştiri. Celelalte canale folosesc doar titre.
PRO TV şi TV 7 asigură titre sincron pentru buletinile de ştiri, iar N4 doar pentru o singură emisiune, „Flash Obiectiv”. Canalul de televiziune Euro TV Chişinău foloseşte titre, însă, adesea acestea nu sunt sincronizate cu informaţiile prezentate.
Valeriu Frumusachi, vicepreşedintele CCA, şi-a manifestat nemulţumirea vizavi de faptul că posturile de televiziune din R. Moldova, care au o situaţie cât de cât bună, nu se conformează deciziei CCA. Carmelia Albot, membru al CCA, şi-a exprimat părerea că toţi radiodifuzorii, cu excepţia NIT şi Moldova, ar trebui să fie avertizaţi public.
Art 13.4 al Codului audiovizualului spune că accesul persoanelor cu deficienţe de auz la emisiunile televizate de importanţă majoră şi de actualităţi este garantat prin limbajul mimico-gestual cel puţin 20 de minute din timpul zilnic de emisie a serviciului de programe.
CCA a votat anterior o decizie care prevede ca toate posturile de televiziune să asigure începând cu 1 mai curent, traducerea mimico-gestuală a emisiunilor de interes major şi a buletinelor de ştiri. CCA a permis radiodifuzorilor, pentru o primă perioadă, să utilizeze metoda de a titra sincron emisiunile televizate sau sumarul acestora.