CCA a sancţionat două posturi TV

Consiliul Coordonator al Audiovizualului a sancţionat cu avertizare publică două posturi de televiziune pentru încălcarea Codului Audiovizualului. Posturile Accent TV şi Jurnal TV au fost învinuite că nu au respectat echilibrul şi pluralismul politico-social în cadrul emisiunilor informative, monitorizate în perioada 10-19 ianuarie, transmite IPN.

Potrivit raportului prezentat la şedinţa CCA din 19 martie, Accent TV a oferit cea mai mare parte din emisie partidului politic PCRM, conotaţia reflectării fiind preponderent pozitivă şi neutră. Alte partide, ca PDM , PLDM, PL şi PLR, au fost reflectate cu conotaţie preponderent negativă.

În raport se mai menţionează că Accent TV a pus pe post subiecte în care au fost vizate negativ mai multe instituţii, fără să li se ofere dreptul la replică. Directorul postului, Roman Malinovski, s-a justificat spunând că reprezentanţii acestor structuri nu au fost de găsit pentru a obţine de la ei o declaraţie. Totuşi, a adăugat că şi-a atenţionat colegii, autorii materialelor, să depună eforturi pentru a nu repeta situaţia pe viitor.

În cel de-al doilea caz, CCA a constatat că marea majoritatea a emisiunilor difuzate de către postul Jurnal TV au avut conotaţie negativă. „Totul ce este reflectat de către Jurnal TV este negativ. Doar 38 de secunde pozitive. În rest totul este negativ”, a menţionat unul dintre membrii CCA.

De cealaltă parte, Jurnal TV a expediat o scrisoare la adresa CCA, acuzând membrii consiliului de cenzură şi lichidarea libertăţii de exprimare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.