Patru din cei şase judecători ai Curţii Constituţionale (CC) pot asigura cvorumul instanţei, indiferent de autoritatea care i-a desemnat. Curtea Constituţională a declarat neconstituţională prevederea legislativă, potrivit căreia, instanţa poate activa cu cel puţin 4 judecători din 6 doar dacă sunt reprezentate toate cele trei autorităţi care desemnează judecătorii constituţionali. Curtea s-a expus astfel pe marginea unei sesizări a deputatului Sergiu Sârbu, transmite IPN.
Din cei 6 judecători constituţionali, doi sunt propuşi de către Guvern, doi de Parlament şi alţi doi de către Consiliul Superior al Magistraturii.
Curtea a apreciat că nu există argumente obiective şi rezonabile de natură să justifice condiţionarea funcţionalităţii curţii de numirea judecătorilor de către toate autorităţile, iar norma contestată comportă riscul blocării activităţii acesteia în funcţie de acţiunile altor autorităţi. În acest context, curtea a făcut referire la faptul că s-a confruntat cu o asemenea situaţie între 23 februarie-5 aprilie, perioada în care Parlamentul nu a numit judecătorii.