CC va examina în regim de urgenţă sesizarea PLDM privind incompatibilitatea funcţiilor de preşedinte şi a celei de deputat

Curtea Constituţională (CC) va examina în regim de urgenţă sesizarea depusă de preşedintele Partidului Liberal Democrat (PLDM), deputatul Vlad Filat, care a cerut să se stabilească dacă preşedintele RM este în drept să deţină şi calitatea de deputat (funcţie retribuită) după expirarea perioadei de 30 zile de la validarea mandatului de parlamentar şi invers – dacă un deputat este în drept, după expirarea perioadei de 30 zile de la validarea mandatului, să deţină şi funcţia de preşedinte al RM, transmite Info-Prim Neo. Vlad Filat a cerut CC să ia în calcul art. 3 din Legea despre statutul deputatului în Parlament care stabileşte că „mandatul de deputat este incompatibil cu funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, iar art. 5 din aceeaşi lege prevede că „deputatul care se află în unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 3 va demisiona în termen de 30 de zile de la data validării mandatului din funcţia incompatibilă cu mandatul de deputat. PLDM aminteşte că anexa nr. 2 din Legea „Cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar” stabileşte că pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova este prevăzut un salariu lunar în mărime de 9600 lei, pentru preşedinte al Parlamentului – 8800 lei, iar pentru funcţia de deputat – 7100 lei. Astfel, deputatul Vlad Filat constată că atât funcţia de preşedinte al R. Moldova, cât şi funcţia de deputat în Parlamentul R. Moldova sunt incompatibile cu orice altă funcţie retribuită. Potrivit PLDM, Constituţia R. Moldova prevede expres că funcţia de preşedinte al ţării poate fi deţinută de preşedintele Parlamentului doar în cazurile când survine interimatul funcţiei (art. 91). La data sesizării CC, 25 mai, Vlad Filat constată că Vladimir Voronin nu şi-a depus demisia din funcţia incompatibilă cu cea de deputat, fapt care „duce la încălcarea directă a normelor constituţionale şi creează o situaţie neuniformă şi incertă între instituţia deputatului în Parlament şi instituţia Preşedintelui RM”. Acţiunea PLDM survine ca rezultat al refuzului preşedintelui în exerciţiu Vladimir Voronin de a demisiona şi de a exercita atribuţiile de şef al statului din postura de preşedinte al Parlamentului. Vladimir Voronin face uz de art. 80 din Constituţie, care stabileşte că „preşedintele R. Moldova îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de către preşedintele nou ales”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE