CC: Deputatul este considerat demisionat din funcţie dacă se află în stare de incompatibilitate

Dacă starea de incompatibilitate a deputatului în Parlament continuă să existe la expirarea termenului prevăzut de lege, deputatul este considerat demisionat de drept din funcţie. Mandatul de deputat încetează de drept la data expirării termenului legal stabilit în vederea înlăturării situaţiei de incompatibilitate. Curtea Constituţională (CC) s-a expus la sesizarea deputaţilor socialişti care au cerut interpretarea mai multor prevederi legislative privind incompatibilitatea funcţie ide deputat, transmite IPN.

Curtea a statuat că până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru încetarea situaţiei de incompatibilitate, deputatul va opta între mandat şi funcţia care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre funcţii. În cazul prezentării cererii de demisie din funcţia de deputat, mandatul încetează în momentul depunerii cererii. Demisia se aduce la cunoştinţa Parlamentului, care declară mandatul vacant.

La constituirea noului Parlament, în cazul alegerii membrilor în exerciţiu ai Guvernului demisionar în funcţia de deputat, aceştia pot cumula funcţiile până la data depunerii jurământului de către membrii noului Guvern.

Hotărârea Curţii este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.