CC a susţinut proiectul PLDM privind modificarea art. 70 şi 71 din Constituţie

Curtea Constituţională a aprobat, cu votul a cinci judecători, proiectul PLDM de modificare a articolelor 70 şi 71 din Constituţie, a anunţat, vineri, judecătorul constituţional, Alexandru Tănase. Proiectul va putea fi supus dezbaterilor în Parlament după şase luni de la pronunţarea Curţii Constituţionale. Potrivit deputatului PLDM, Tudor Deliu, contactat de Info-Prim Neo, proiectul prevede ca din articolul 70, care se referă la incompatibilitatea şi imunitatea deputaţilor, să fie exclus aliniatul 3. Aliniatul în cauză spune că deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului. În articolul 71, care spune că deputatul nu poate fi persecutat sau tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului, se propune precizarea „pentru opiniile exprimate în public”. Potrivit judecătorului Curţii Constituţionale, Dumitru Pulbere, proiectul de lege nu contravine dispoziţiilor constituţionale şi poate fi înaintat Parlamentului pentru examinare. Avizul Curţii Constituţionale este definitiv şi nu poate fi supus niciunui fel de atac.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.