Cazurile de îmbolnăvire prin oreion sunt tot mai frecvente

Autorităţile locale din Chişinău anunţă că morbiditatea prin oreion creşte. Zilnic sunt înregistrate până la 100 cazuri noi. Potrivit şefului Centrului municipal de medicină preventivă, Iurie Pânzari, apogeul morbidităţii prin oreion se aşteaptă pentru mijlocul lunii februarie, iar autorităţile centrale nu vor reuşi până la acel moment să facă rost de vaccinuri în doze necesare, transmite Info-Prim. Pânzari a declarat luni, 28 ianuarie, în cadrul şedinţei operative de la Primărie că municipalitatea va trebui să facă rost de noi locuri în spitalele din municipiu. Şeful Direcţiei sănătăţii, Mihai Moldovan, a comunicat că numai pe parcursul săptămânii trecute în municipiu s-au înregistrat 417 noi cazuri de îmbolnăvire. 174 de persoane au fost spitalizate. Începând de luni, 28 ianuarie, este deschisă o nouă secţie pentru bolnavii de oreion, în Centrul Republican de Narcologie. Mihai Moldovan a menţionat că în cadrul unei ultime şedinţe privind morbiditatea prin oreion, de la Ministerul Sănătăţii, s-a luat decizia că vaccinurile vor fi procurate din resursele financiare ale bugetului de stat, iar în următoarele câteva zile urmează să fie determinat agentul economic care va importa aceste vaccinuri din Rusia. În acest caz nu va fi necesară alocarea resurselor financiare din partea municipalităţi. Autorităţile locale ar putea contribui, însă, cu seringi, alcool etilic etc. Anterior Mihai Moldovan a comunicat că pentru municipiu sunt necesare cca 120 mii de vaccinuri, fiind vorba de vaccinul ROR - contra rujeolei, oreionului şi rubeolei, pentru vaccinarea tinerilor cu vârstă de la 15 la 29 ani, care nu au fost incluşi în programul de vaccinări în anii 89-90 şi până în 2001. Potrivit lui, dacă nu se va face vaccinarea cu vaccinul ROR, ci doar cu cel contra oreionului - atunci vor putea fi declanşate epidemii de rujeolă, peste cinci ani. Potrivit sursei citate, Ministerul Sănătăţii are nevoie de circa 8 mln lei pentru procurarea vaccinurilor în întreaga republică. Însă, ţinând cont de faptul că o treime dintre bolnavii înregistraţi sunt din municipiul Chişinău, administraţia publică locală ar putea să contribuie financiar pentru asigurarea cu vaccinuri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.