Cazierul juridic va putea fi obţinut on-line
Persoanele fizice şi juridice vor avea posibilitatea, până la sfârşitul acestui an, să acceseze patru servicii importante pe internet, a menţionat într-o emisiune la Radio Moldova Stela Mocanu, director al Centrului e-guvernare, citată de Info-Prim Neo.
Cetăţenii de rând şi oamenii de afaceri vor putea aplica pentru obţinerea cazierului juridic şi licenţei privind desfăşurarea unor genuri de activitate antreprenorială. Al treilea serviciu ţine de transmiterea on-line la Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a informaţiei privind numărul de angajaţi la o întreprindere, iar al patrulea serviciu reprezintă o bază de date a tuturor documentelor şi formularelor necesare a fi completate şi depuse pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie. În prezent este consultată opinia cetăţenilor şi reprezentanţilor comunităţii de afaceri în legătură cu aceste servicii, care vor fi implementate în anul viitor.
Digitalizarea serviciilor se face cu susţinerea proiectului Băncii Mondiale Transformarea e-guvernării, în valoare de 20 de milioane de dolari. „Acest proiect a fost aprobat în aprilie 2010, pe un termen de 5 ani. Ne-a trebuit mai bine de un an ca să elaborăm designul proiectului. Între timp documentul a fost ratificat de către Parlamentul Republicii Moldova. Cele patru servicii electronice preconizate a fi lansate în anul curent sunt primele finanţate din proiectul BM”, a precizat Stela Mocanu.
Contribuţia Guvernului din Fondul bugetar „Moldova Electronică” este în valoare de 12,4 milioane lei. Banii vor fi utilizaţi pentru câteva proiecte mai mici, dar de importanţă primordială. Printre acestea – un proiect care vizează circuitul electronic al documentelor la nivel de Guvern. Sistemul va permite comunicarea între ministere şi alte autorităţi publice în procesul de elaborare a avizelor la proiectele de legi şi decizii ale executivului. Scopul este excluderea din procesul de comunicare a documentelor pe suport de hârtie, care solicită investiţii mari de timp şi de bani .
„Cel de-al doilea proiect asupra căruia lucrăm cu specialiştii de la Ministerul Finanţelor este proiectul e-achiziţii. Este un proiect care va eficientiza utilizarea mijloacelor bugetare, va aduce transparenţa necesară în procesul de achiziţii din banii publici”, a spus Stela Mocanu.
Centrul e-guvernare a fost creat în august 2010, prin decizia executivului. Scopul acestuia este, prin aplicarea tehnologiilor informaţionale performante, să faciliteze comunicarea între instituţiile statului şi cetăţeni, să asigure o mai mare transparenţă a actului de guvernare şi să implice oamenii simpli şi comunitatea de afaceri în procesul de luare a deciziilor.