Cavcalciuc, recunoscut în calitate de bănuit în dosarul „verde de briliant”

Liderul Partidului Acasă Construim Europa, Gheorghe Cavcaliuc, a fost recunoscut în calitate de bănuit pe două capete de acuzare. Este vorba despre huliganism comis de două sau mai multe persoane și chemare la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor. Acesta s-a prezentat astăzi, 22 aprilie, la Procuratura raionului Sângerei, unde a fost audiat, transmite IPN.

Procuratura Generală precizează că acțiunile procesuale au loc în contextul investigațiilor  incidentului din 6 aprilie. Atunci, mai mulți membri PACE l-au stropit cu verde de briliant pe vicepreședintele raionului Sângerei, ultimul, în consecință, având nevoie de spitalizare.

În cadrul audierii, bănuitul a făcut declarații, negându-și vina.

În prezent, alți patru membri, printre care președintele organizației teritoriale PACE, sunt cercetați în acest dosar. Președintele organizației teritoriale Sângerei a partidului continuă să se afle în arest la domiciliu, după ce magistrații de la Curtea de Apel Bălți au respins contestația procurorilor prin care insistau pe arestarea acestuia. Ceilalți membri sunt cercetați în libertate, având interdicția de a părăsi țara.

Pentru acțiunile cercetate, legislația prevede amendă sau închisoare de până la cinci ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.