Cauză penală cu privire la achiziționarea celor 31 de autobuze pentru capitală

Oamenii legii au intentat o cauză penală în privința procedurii de achiziție a celor 31 de autobuze pentru capitală. Ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, a declarat pentru IPN că este vorba despre o cauză penală intentată pentru „abuz de putere sau abuz de serviciu”. Mariana Bețivu a menționat că alte detalii cu privire la acest caz urmează să fie prezentate în timpul apropiat.

Fostul primar interimar al capitalei Ruslan Codreanu a venit cu o reacție la acest subiect, menționând că sunt „instrumente de presiune folosite de unii în perioada electorală”.  Dezmințind  informațiile din presă, Codreanu spune că nu a participat la elaborarea caietului de sarcini și nici membru al grupului de lucru privind achiziția autobuzelor nu a fost. Potrivit lui, autoritatea contractantă este Parcul Urban de Autobuze.

Cele 31 de autobuze noi au costat municipalitatea 78 de milioane de lei. Noile unități de transport au ajuns la Chișinău în luna februarie a anului curent. În spațiul public au apărut discuții despre suspiciuni că un intermediar a cumpărat autobuzele și le vinde municipiului Chișinău, diferența de bani punând-o în buzunar.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.