Către ora 12.00, au votat 21% dintre alegătorii înscriși în listele electorale

Către ora 12.00, au votat peste 600 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova sau peste 21% dintre alegători înscriși în listele electorale. Datele sunt reflectate online de către Comisia Electorală Centrală, transmite IPN.

Proporția femeilor și bărbaților care votează este comparabilă: 51%-49%. Cei mai activi sunt alegătorii cu vârstele cuprinse între 56 și 70 de ani, urmați de cei care au între 41 și 55 de ani.

La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, prezența la vot către ora 12.30 era de 587 de mii de persoane sau 20,98 % din numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale.

Secțiile de votare sunt deschise între orele 07.00 și 21.00.

Pentru validarea alegerilor nu există prag de participare. Pentru validarea referendumului consultativ pragul de participare este de o treime din alegători.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.