Analiză IPN: „În linii mari, cel puţin pentru o bună parte din populaţie, îngrijorările sunt legate de eventualitatea alegerilor parlamentare anticipate şi, în special, de riscul schimbării cursului european al ţării..."

Deocamdată, nu se cunosc prea multe lucruri despre mersul negocierilor privind constituirea unei noi majorităţi parlamentare, purtate de fostele componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE). În societate, această stare de suspans trezeşte, pe de o parte, îngrijorări, iar, pe de altă parte, speranţe. Îngrijorările sunt alimentate de lipsa de informaţie cu caracter pozitiv, iar speranţele – de lipsa celei cu caracter negativ. În atare condiţii, societatea se vede nevoită să apeleze la diferite semne, pe care le emană, direct sau indirect, procesul de negocieri. Aceasta pentru a putea întâlni mai pregătită eventualele efecte care ar confirma fie îngrijorările, fie speranţele. În linii mari, cel puţin pentru o bună parte din populaţie, îngrijorările sunt legate de eventualitatea alegerilor parlamentare anticipate şi, în special, de riscul schimbării cursului european al ţării, iar speranţele – de îmbunătăţirea standardelor de viaţă, în special, prin menţinerea cursului de eurointegrare.

Semne de pace

Drept semne de pace pot fi calificate iniţierea negocierilor şi desfăşurarea câtorva runde săptămâna trecută, cu perspectiva de a nu fi întrerupte săptămâna aceasta. Semnele de pace sunt cu atât mai vizibile, cu cât se produc după o perioadă îndelungată de război politic total, „pe toate fronturile”, şi „toţi împotriva tuturor” care s-a soldat cu cea mai acută criză politică de la Independenţă încoace.

În context pacificator trebuie privită şi componenţa echipelor de negociatori pe care i-a delegat fiecare dintre cele trei partide, aflate la guvernare. Printre cei nouă negociatori nu există niciunul care să aibă faimă de „războinic” intransigent, fiecare dintre ei a demonstrat, în diferite perioade şi în diferite situaţii, capacităţi de analiză şi de adaptare la diferite condiţii. După rundele de negocieri, toate cele trei echipe au un comportament similar în relaţiile cu presa care aşteaptă nerăbdătoare ore în şir, dar în zadar, declaraţii incandescente. Tonalitatea declaraţiilor este paşnică şi optimistă.

Oricât ar fi de neaşteptat şi chiar nefiresc pentru practica politică moldovenească din ultima vreme, până la acest moment, nu au fost atestate scurgeri de informaţii privind procesul de negocieri. Toate luate împreună lasă să se înţeleagă că, la o anumită etapă, partidele, deşi nu au părăsit poziţiile de luptă, au fost capabile să convină asupra unor reguli civilizate de joc, pe care le şi respectă, deocamdată. Toate luate împreună pare să sugereze o miză mai mare a celor trei partide pe căutarea de compromisuri şi resetarea alianţei de guvernământ, decât pe alegeri anticipate, deocamdată.

Semne de război

Deocamdată, şi doar la nivel de negociatori, pentru că în afara acestui format continuă să fie formulate mesaje războinice, care nu se înscriu nici într-un fel în atmosfera descrisă mai sus. Ele provoacă deranj procesului de negocieri, trezesc neîncredere în privinţa scopurilor adevărate pe care le urmăresc autorii acestora, inclusiv în ceea ce priveşte alegerile anticipate şi continuarea cursului european.

Promotor principal al unui astfel de comportament este liderul PL, Mihai Ghimpu, care menţine la aceleaşi turaţii înalte declaraţiile împotriva liderului PLDM, premierul în exerciţiu, Vlad Filat, chiar dacă acesta nu se lasă antrenat în schimbul de replici. În calitate de politician şi om liber, Ghimpu ar fi avut dreptul la un astfel de comportament, dacă nu era şi liderul unui partid ce şi-a delegat reprezentanţii la negocieri, care este de aşteptat să întâmpine sau întâmpină deja anumite dificultăţi în comunicarea cu partenerii, cel puţin, din PLDM. Dificultăţile, la rândul lor, nu contribuie la bunul mers al dialogului, în particular, şi la depăşirea crizei politice, în general. Mai bine zis, îngustează posibilităţile de depăşire a crizei până la una singură – alegerile anticipate.

Mihai Ghimpu menţine tonalitatea războinică a discursului chiar dacă în ultimul timp a întreprins un şir întreg de vizite în Europa şi de întrevederi cu ambasadori europeni şi american aici, în Moldova. Este de aşteptat că, după fiecare dintre aceste declaraţii, lansate în urma întrevederilor, europenii şi americanii se simt foarte incomod în rolul pe care li-l atribuie Mihai Ghimpu de susţinători ai mesajului său şi mai ales ai formei războinice a acestui mesaj. Starea de incomoditate a oficialilor europeni şi americani creşte şi mai mult în condiţiile când şi liderii celorlalte partide din fosta AIE păcătuiesc prin a-i prezenta drept propriii avocaţi în disputa politică internă.

Eventuale explicaţii

Există câteva explicaţii ale acestui comportament, contraproductiv în faza de negocieri. Unele dintre ele chiar pot fi înţelese, dacă nu şi justificate. Sau chiar şi justificate, dacă nu ar prezenta pericol atât de mare pentru cursul de dezvoltare al ţării, inclusiv:

1. Liderul PL înţelege astfel să exercite presiuni în procesul de negocieri pentru ca formaţiunea sa să obţină cât mai mult, atunci când se vor stabili noile hotare de influenţă politică ale fiecărui partid;

2. Mihai Ghimpu este purtătorul de cuvânt al poziţiei comune pe care o au, eventual, PL şi PDM şi care, împreună, au mai puţine mandate în eventuala viitoare majoritate parlamentare sub forma AIE 3. Pe parcursul anilor de AIE 1 şi AIE 2, acestea au avut de mai multe ori poziţii comune, de multe ori, împotriva PLDM şi aceasta este o lacună mai mult a PLDM şi a lui Vlad Filat;

3. Se vorbeşte şi despre anumite frustrări personale ale lui Mihai Ghimpu pentru tratamentul neglijent care i-a fost aplicat până acum de către Vlad Filat. S-ar putea că Ghimpu vrea să-şi ia revanşa în faţa lui Filat în calitate de politician care luptă „pentru libertate şi cetăţeni de pe când ceilalţi politicieni erau în faşă”, vorba Domniei sale. Dacă este aşa şi dacă s-a ajuns până aici, ambii rivali sunt demni de dezaprobare.

Însă, oricum, „fenomenul Ghimpu” are dreptul la comportamentul războinic până şi după negocieri, nu şi în timpul acestora. În caz contrar, „semnele de război” se aseamănă foarte mult cu semne clare de alegeri parlamentare anticipate, cu toate consecinţele şi responsabilităţile posibile.

Valeriu Vasilică, IPN