Câteva ciori moarte au fost găsite sâmbătă la Chişinău.

Surse Info-Prim Neo informează că sâmbătă, 27 mai, în una din străzile centrale ale Chişinăului au fost găsite câteva ciori moarte. Responsabili din cadrul Serviciului veterinar de stat Chişinău, de la Linia fierbinte 74 25 11, au confirmat reporterului Agenţiei existenţa unui astfel de caz şi au comunicat că o maşină a serviciului s-a deplasat la faţa locului pentru a transporta ciorile moarte la laborator în vederea efectuării analizelor care să stabilească din ce cauză au pierit păsările. La rândul lor, responsabili din cadrul laboratorului Serviciului veterinar de stat Chişinău au declarat că rezultatele testelor vor fi cunoscute doar luni, 29 mai, după orele amiezii. Cazul prezintă interes în contextul agravării situaţiei din România în ceea ce priveşte gripa aviară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.