Cât e stare de urgență, uleiurile dezodorizate vor face parte din lista produselor sociale

Pe perioada stării de urgență, uleiurile dezodorizate vor face parte din lista produselor social importante, cu preț de comercializare reglementat. În același timp, începând cu 19 mai, TVA-ul la exportul și reexportul uleiului de floarea soarelui dezodorizat, inclusiv din Zona Economică Liberă și Portul Internațional Liber Giurgiulești, se va face fără drept de deducere. Deciziile au fost aprobate astăzi în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, transmite IPN.

Începând cu data de 1 iunie, se prelungeşte de drept până la 30 iunie 2023 termenul de valabilitate a pașaportului cetățeanului Republicii Moldova care a expirat sau, după caz, va expira până pe 31 decembrie 2022. În termen de zece zile, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrări Europene va informa toate statele și organizațiile internaționale specializate despre această măsură prin intermediul căilor diplomatice. Agenția Servicii Publice va publica informații adiționale pentru cetățenii care planifică să călătorească cu pașapoarte a căror valabilitate a fost extinsă prin această decizie.

O altă decizie este că va fi permisă șederea pe teritoriul Republicii Moldova a cetățenilor ucraineni și membrilor de familie ai acestora, care au intrat în Republica Moldova în perioada stării de urgență, precum și cei care se aflau legal în Republica Moldova la data instituirii stării de urgență, fără respectarea termenului de 90 de zile calendaristice în decursul oricărei perioade de 180 de zile calendaristice.

De asemenea, a fost exclusă taxa de stat în mărime de 1440 lei pentru acordarea dreptului de ședere provizorie în scop de muncă a cetățenilor ucraineni. O altă prevedere ține de acordarea, la solicitare, a dreptului de ședere provizorie în scop de muncă pentru cetățenii ucraineni fără obligativitatea respectării condiției de achitare a unui salariu mediu lunar pe economie prognozat pentru anul de gestiune.

Comisia a mai dispus să aloce din Fondul de intervenție al Guvernului mijloace financiare în sumă de 6,7 milioane lei Autorităților  Publice Locale de nivelul II și alte 1,8 milioane lei către APL de nivelul I, pentru acoperirea costurilor de funcționare a Centrelor de plasament temporar pentru refugiați. 2,3 milioane lei au fost alocați Centrelor pentru refugiați create de instituțiile publice din subordinea autorităților publice centrale. Alte 230 mii lei vor fi distribuiți Centrelor din subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, iar 192,8 mii lei – celor din subordinea Ministerului Educației și Cercetării.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE