Câștigătorii Programului „Burse pentru Viitorul Tău!” au fost desemnați. 36 de studenți vor primi câte 10 000 lei fiecare

Pentru al șaptelea an consecutiv cei mai buni studenți ai țării au depus dosarele în cadrul Programului „Burse pentru Viitorul Tău”, luptând fiecare pentru o bursă de 10 000 de lei, care să le asigure studii de calitate aici, acasă.

Situația pandemică a influențat simțitor și domeniul educației, motiv pentru care în acest an susținerea financiară este mai mult decât necesară tinerilor studioși care trebuie să se adapteze unei noi realități educaționale, investind mai mult în tehnică și materiale informaționale moderne, care să le asigure accesul la învățământ de calitate.

La ediția din acest an a programului a fost depus un număr record de dosare – 127, inclusiv 100 de studenți au aplicat în premieră, iar 27 sunt beneficiarii edițiilor precedente.

Astfel, pentru reușitele lor și implicarea extra-curriculară, 36 de tineri de la universitățile din țară vor beneficia de un suport financiar de 10 000 de lei, bani pe care îi pot investi în studiile din Moldova. 30 de burse sunt oferite tradițional de către MAIB, iar 6 de către un donator anonim care dorește să investească în generația tânără în memoria tatălui său, care toată viața a crezut în valoarea și importanța educației.

Câștigătorii au fost aleși de Comisia de Experți, în urma evaluării dosarelor depuse, conform regulamentului programului. La fel ca și în cadrul edițiilor precedente, și în acest an MAIB a încurajat tinerii din familii dezavantajate să depună dosarele, așa cum din cauza posibilităților limitate nu-și pot permite adeseori continuarea studiilor.

Cei mai mulți bursieri, 8 la număr, sunt studenți la Universitatea Tehnică a Moldovei. Șapte își fac studiile la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, 6 – la Universitatea de Stat din Moldova, 5 – la Academia de Studii Economice a Moldovei, câte 3 studenți sunt de la Universitatea de Stat din Tiraspol și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, 2 tineri – de la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul, iar câte un bursier – de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Lista bursierilor poate fi vizualizată 
aici, iar statistica aplicărilor – aici.

„Adresez sincere felicitări tuturor studenților care au cucerit în acest an titlul de bursieri ai MAIB și îi încurajez să continue să muncească pentru performanțe frumoase și un viitor luminos acasă. Țara are nevoie de tineri pentru a dezvolta toate sectoarele economiei, de aceea MAIB va susține în continuare tânăra generație. Împreună creștem viitorul acasă”, a punctat Aliona Stratan, Prim-vicepreședintele Moldova Agroindbank.

„Suntem nespus de bucuroși că am putut să continuăm parteneriatul nostru cu MAIB și în acest an, în pofida tuturor dificultăților, pentru a susține tinerii studioși care s-au regăsit în situații de impas. Îi felicităm pe toți învingătorii și le urăm să ducă cu mândrie titlul de bursieri!”, a declarat Angela Mușet, Directorul Centrului de Informații Universitare.

Programul „Burse pentru Viitorul Tău!” se desfășoară în parteneriat cu Centrul de Informaţii Universitare, Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării şi Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale.
În ultimii 7 ani, Moldova Agroindbank a premiat peste 270 de tineri studioși, ale căror nume, suntem siguri, vor deveni faimoase în diverse domenii ale economiei naționale. În linie cu politica MAIB de responsabilitate socială corporativă, asigurarea unui acces echitabil la studii universitare a fost susținută și în cadrul programului „Burse de Merit”, timp de 25 de ani consecutiv. Credem în capacitățile tinerilor din țara noastră și îi încurajăm să crească profesional acasă, în Republica Moldova!

 

_______

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.