Primul Castel din Moldova, situat în localitatea Bulboaca, raionul Anenii-Noi, va fi deschis publicului larg pe 17 septembrie, după ample lucrări de restaurare. Castelul a fost fondat în 1893 de Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei şi un vinificator extraordinar al timpurilor sale, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al proprietarilor Castelului Mimi, câteva decenii la rând, complexul lui Constantin Mimi a fost ascuns de ochii lumii. Abia în 2010, în cadrul unor lucrări de rutină, muncitorii au scos faţada placată de pe clădire. Atunci s-a decis restaurarea fundamentală a castelului, fiecare cărămidă a fost şlefuită conform tehnologiilor speciale de reabilitare; au fost redescoperite şi puse în valoare beciurile şi galeriile subterane.
Deschiderea Castelului Mimi va fi însoţită de un concert cu muzică live. La acesta va participa formaţia din Rusia „Машина времени”, formaţiile Alternosfera, Vali Boghean, Moldovan National Youth Orchestra, Brio Sonores şi interpreţii Aura şi Vitalie Dani.
„Castel Mimi tinde să devină o carte de vizită pentru Republica Moldova. Prin acest proiect, ne-am propus să promovăm imaginea ţării în Moldova şi peste hotarele ei. Cel mai amplu proiect de restaurare din istoria recentă a Republicii Moldova vine să confirme respectul nostru pentru istorie, tradiţie şi vinuri bune”, a declarat Cristina Frolov, directorul Castelului Mimi.
Castel Mimi este proprietate privată, iar proprietarii încă nu comunică ce costuri au avut de suportat la renovarea acestuia. Castelul e inclus în top 15 capodopere arhitecturale din lumea vinului. Vizitatorii pot comanda excursii prin complexul istoric şi secţia modernă de producere a vinului. Vor fi puse la dispoziţie câteva săli de degustare, restaurante, terase de vară cu havuz, piscină, un labirint în aer liber, spaţii de joacă pentru copii etc. Din toamnă va fi disponibilă cazarea în căsuţe de hotel.