Casa părintească a liderului Partidului Liberal a fost pusă sub sechestru. Despre aceasta a anunțat, pe o rețea de socializare, chiar Dorin Chirtoacă, care a scris că sechestrul a fost pus pe 24 ianuarie, însă actul de sechestru i-a fost adus la cunoștință abia astăzi, 12 martie.
Sechestrul a fost aplicat pentru „repararea prejudiciului cauzat de infracțiune” în dosarul care vizează tranzacțiile de împăcare. „Procurori și CNA, ați găsit miliardul în apartamentul părinților de la Buiucani, în al meu de la Ciocana și în casa de la Colonița?! Prin Bulgaria, Elveția și Cipru, pe la Tenev și Konstantinou nu îndrăzniți sa-l căutați?”, se întreabă liderul PL.
Acesta susține că imobilul de la Colonița a fost construit de bunicii săi, în 1936. „Conform logicii voastre infecte, aceasta casa și celelalte bunuri urmează a fi confiscate pentru că, la rândul meu, am soluționat problema spațiului locativ pentru procurori, judecători și polițiști, problema creată nu de mine, ci de stat, de Parlament, Guvern?! Bravo! Si pe ce cale infracțională am dobândit casa, dacă ea este din 1936 și a fost moștenită?”, a mai scris Dorin Chirtoacă.
În dosarul tranzacțiilor de împăcare, fostul primar general de Chișinău este învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu și cauzarea unui prejudiciu de peste 60 de milioane de lei municipalității pentru că nu ar fi executat corect mai multe hotărâri judecătorești privind asigurarea cu spațiu locativ a unor persoane.